Antena 3 CNN Externe Rusia amenință cu ruperea legăturilor cu Occidentul la Stația Spațială Internațională, dacă nu vor fi ridicate sancțiunile

Rusia amenință cu ruperea legăturilor cu Occidentul la Stația Spațială Internațională, dacă nu vor fi ridicate sancțiunile

Dmitri Rogozin, șeful corporației spațiale ruse Roscosmos, a transmis că va raporta autorităților propuneri cu privire la momentul încheierii cooperării dintre instituția pe care o conduce și agențiile spațiale din Statele Unite, Canada, Uniunea Europeană și Japonia asupra Stației Spațiale Internaționale. Condiția colaborării este ridicarea sancțiunilor.

Rusia amenință cu ruperea legăturilor cu Occidentul la Stația Spațială Internațională, dacă nu vor fi ridicate sancțiunile
Sursa foto: Getty Images/ NASA
de Cerasela Stafie    |    02 Apr 2022   •   13:33

Rogozin a spus că restabilirea legăturilor normale dintre partenerii de la Stația Spațială Internațională (ISS) și alte proiecte spațiale comune ar fi posibilă numai odată ce sancțiunile occidentale împotriva Moscovei vor fi ridicate.

Scopul sancțiunilor, potrivit acestuia, este de a ”ucide economia rusă și de a arunca poporul nostru în disperare și foame, pentru a ne pune țara în genunchi”.

”Nu vor reuși, dar intențiile sunt clare. De aceea cred că restabilirea relațiilor normale dintre partenerii de la Stația Spațială Internațională (ISS) și alte proiecte este posibilă doar cu eliminarea completă și necondiționată a sancțiunilor ilegale”, a adăugat acesta, potrivit Reuters.

În ciuda tensiunilor dintre Rusia și Occident, un astronaut american și doi cosmonauți ruși au aterizat în siguranță în Kazahstan, miercuri, după ce au părăsit stația spațială la bordul aceleiași capsule.

Agenția Spațială Europeană a declarat luna trecută că suspendă cooperarea cu Roscosmos cu privire la misiunea rover ExoMars de a căuta semne de viață pe suprafața planetei Marte.

Compania britanică de sateliți OneWeb a declarat luna trecută că a încheiat un contract cu SpaceX de la Elon Musk pentru a-și trimite sateliții pe orbită, după ce a anulat lansarea pe 4 martie a 36 de sateliți de la Cosmodromul rus Baikonur din Kazahstan, din cauza cerințelor de ultim moment impuse de Moscova.

×
Parteneri
Avertizare ANM: Ninsori însemnate în 14 judeţe din ţară
x close