Antena 3 CNN Externe Rusia anunță că a găsit dovezi de fraudă la alegerile parlamentare

Rusia anunță că a găsit dovezi de fraudă la alegerile parlamentare

Rusia anunță că a găsit dovezi de fraudă la alegerile parlamentare
Sursa foto: Foto: Agerpres
14 Noi 2016   •   22:00

Poliţia rusă a anunţat luni că a găsit dovezi de fraude la o secţie de votare de unde agenţia de presă Reuters relatase despre nereguli în timpul alegerilor parlamentare din 18 septembrie. 

O unitate de poliţie din regiunea Mordovia a scris agenţiei că a cercetat şi a găsit indicii de fraude care intră sub incidenţa legilor penale, în secţia de votare respectivă. Mai exact, ar fi vorba de infracţiunea de falsificare a rezultatelor alegerilor. 

Dosarul a fost înaintat Comitetului de Anchetă, autoritatea de stat care va decide dacă se deschide un dosar penal. 

Rusia este sensibilă la acuzaţiile de fraude electorale, notează Reuters, iar scrisoarea menţionată este prima recunoaştere oficială a posibilităţii unor fraude. Anterior, oficialităţile electorale declaraseră Reuters că relatările agenţiei nu sunt susţinute de dovezi. 

Reuters a trimis reporteri în 11 secţii de votare din centrul şi vestul Rusiei. Aceştia au relatat despre neconcordanţe la numărarea voturilor, voturi multiple, introducerea de buletine suplimentare în urne şi alte nereguli. În secţia nr. 591 din Saransk, capitala regiunii Mordovia (la sud-est de Moscova), reporterii au numărat 1172 de alegători, iar în evidenţele oficiale figurează 1756 de voturi exprimate. Un reporter Reuters a fost înregistrat provizoriu şi a votat cu un alt partid decât Rusia Unită, care îl susţine pe preşedintele Vladimir Putin. La numărătoare, nu s-a înregistrat niciun vot pentru partidul cu care a votat ziaristul. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Rusia frauda alegeri parlamentare
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close