Antena 3 CNN Externe Rusia avertizează: Situația la granița cu Ucraina poate escalada în orice moment

Rusia avertizează: Situația la granița cu Ucraina poate escalada în orice moment

Kremlinul avertizează că situația de lângă granițele Rusiei ar putea escalada în orice moment. Separațiștii pro-ruși din estul Ucrainei și forțele guvernamentale ucrainene s-au acuzat reciproc că au deschis focul unul asupra teritoriului celuilalt.

Rusia avertizează: Situația la granița cu Ucraina poate escalada în orice moment
Sursa foto: Twitter/ Reuters
de Cerasela Stafie    |    17 Feb 2022   •   21:26

 În Stanytsya Luganska, un oraș situat în teritoriul controlat de Ucraina, doi profesori ai unei grădinițe au fost răniți. O școală a fost avariată într-un alt oraș, în timp ce pro-rușii au raportat că au fost atacați primii.

Incidentul a încins spiritele atât la Moscova, cât și în Statele Unite. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că situația s-ar putea transforma dintr-o ”bătaie cu noroi” într-o ”furtună de foc”.

”Riscul de a trece de la aruncarea cu noroi la consecințe care ar provoca izbucnirea unui război în imediata vecinătate a granițelor noastre este mereu la pândă”, a spus Peskov, scrie TASS, comentând situația din jurul Ucrainei.

Secretarul de presă a subliniat că, indiferent de acest lucru, Rusia menține o poziție responsabilă și așteaptă dialogul partenerilor săi. El a amintit că Moscova și-a articulat deja răspunsul către Occident cu privire la garanțiile de securitate.

 

×
Subiecte în articol: Rusia invazie Ucraina razboi
Parteneri
Marius Budăi anunță o nouă creștere a salariilor în România!
x close