Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin își face gardă națională. Ce rol va juca noua structură de securitate

Vladimir Putin își face gardă națională. Ce rol va juca noua structură de securitate

Vladimir Putin își face gardă națională. Ce rol va juca noua structură de securitate
Sursa foto: Foto. Agerpres/AP
05 Apr 2016   •   21:09

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat marţi înfiinţarea unei Gărzi Naţionale prin reorganizarea forţelor Ministerului de Interne, noua structură urmând să fie responsabilă cu combatarea terorismului şi a criminalităţii organizate, precum şi cu menţinerea ordinii publice, informează AFP și Agerpres.

'Creăm un nou organism federal pe baza trupelor Ministerului de Interne, o Gardă Naţională care va combate terorismul şi crima organizată', a declarat Putin, după o reuniune cu ministrul de interne, Vladimir Kolokolţev, conform transmisiei televiziunii ruse.

Noua Gardă Naţională se va ocupa cu misiuni încredinţate în prezent forţelor anti-revoltă şi unităţilor de elită ale poliţiei, precum cele de menţinere a ordinii publice, a precizat şeful statului rus.

Potrivit AFP, nu au fost furnizate deocamdată detalii cu privire la data la care va începe să funcţioneze noua structură sau la numărul efectivelor sale.

Înfiinţarea Gărzii Naţionale intervine într-un context de întărire a măsurilor de securitate în Rusia, Vladimir Putin justificând în septembrie intervenţia militară rusă în Siria prin necesitatea de a-i lovi pe terorişti fără a aştepta 'să ajungă la noi'.

În luna februarie, preşedintele a declarat că 'inamici străini' încearcă să saboteze alegerile legislative programate să aibă loc în septembrie, ordonând vigilenţă sporită Serviciului Federal de Securitate (FSB).

Tot marţi, Vladimir Putin a mai anunţat că Serviciul federal pentru migraţie (FMS) şi Oficiul federal rus de luptă împotriva drogurilor (FSKN) vor trece sub controlul Ministerului de Interne.

 

×
Parteneri
Marele Premiu al Chinei | Tabloul complet al calificărilor
x close