Antena 3 CNN Externe Își va extinde Rusia invazia în Moldova? Ce spun oficialii americani şi ucraineni

Își va extinde Rusia invazia în Moldova? Ce spun oficialii americani şi ucraineni

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că invazia Rusiei în Ucraina a fost doar "începutul” și că apoi Putin intenţionează ”să captureze alte ţări”.

Își va extinde Rusia invazia în Moldova? Ce spun oficialii americani şi ucraineni
Sursa foto: Twitter
de Alexandra Ionescu    |    25 Apr 2022   •   08:35

Oficialii americani şi ucraineni au discutat duminică despre posibilitatea ca preşedintele rus Vladimir Putin să-şi extindă invazia din Ucraina în Moldova - un alt stat fost sovietic şi non-membru NATO din Europa de Est, transmite Politico.

„Cred că unde se duc de aici rămâne de văzut”, a declarat într-un interviu Jon Finer, consilier adjunct pentru securitatea naţională, la emisiunea „Meet the Press” de la NBC.

„Dar sunt departe de oraşe precum Odesa” – oraşul-port al Mării Negre din sudul Ucrainei – „şi cu siguranţă de Moldova. Forţele ruse mai au de dat multe lupte”, a adăugat Finer, „şi credem că ucrainenii vor fi foarte eficienţi în a le respinge”.

Presat asupra modului în care strategia administraţiei Biden în timp de război s-ar schimba dacă Rusia ar începe să facă mişcări către Moldova, Finer a răspuns că „Statele Unite au arătat capacitatea de a fi agile. 

Vom continua să facem asta în funcţie de modul în care evoluează lucrurile pe câmpul de luptă”, a spus Finer. Comentariile lui Finer au venit după ce agenţiile de presă ruse au raportat vinerea trecută că Rustam Minnekayev, comandantul adjunct al districtului militar central al Rusiei, a declarat că Rusia intenţionează să preia controlul deplin asupra Donbasului şi sudului Ucrainei.

„Controlul asupra sudului Ucrainei este o altă cale către Transnistria, unde există, de asemenea, dovezi că populaţia de limbă rusă este oprimată”, a spus Minnekayev la o întâlnire în regiunea rusească Sverdlovsk.

Transnistria este o regiune separatistă pro-rusă a Moldovei care se învecinează cu Ucraina la sud-vest. Moldova, la fel ca Ucraina, a făcut parte din Uniunea Sovietică până când preşedintele sovietic Mihail Gorbaciov a dizolvat statul comunist în extindere în 1991.

Minnekayev a mai spus că Rusia intenţionează să stabilească un coridor terestru între Donbas şi Crimeea, peninsula Mării Negre la sud de Ucraina, pe care Rusia a anexat-o ilegal în 2014.

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova la chemat apoi pe Oleg Vasnetov, ambasadorul Rusiei în ţară, pentru a-şi exprima „profunda îngrijorare” vinerea trecută cu privire la remarcile lui Minnekayev. „Aceste declaraţii sunt nefondate şi contrazic poziţia Federaţiei Ruse de susţinere a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional”, se arată într-un comunicat al ministerului.

În cadrul întâlnirii cu Vasnetov, „S-a reiterat că Republica Moldova, în conformitate cu constituţia sa, este un stat neutru şi acest principiu trebuie respectat de toţi actorii internaţionali, inclusiv de Federaţia Rusă”.

Întrebat duminică despre o potenţială invazie rusă în Moldova, Igor Zhovkva, adjunct şefului biroului preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat pentru NBC că forţele ruse „se pot deplasa oriunde vor, dar nu o vor face, nu le vom lăsa să facă asta.”

„Războiul real al Rusiei a început în 2014 prin capturarea Crimeei şi a unei părţi din Donbas. Deci, da, acum vor să captureze întregul Donbas. Da, vor să facă legătura între Donbas şi Crimeea”, a spus Zhovkva, informează Mediafax.

„În ceea ce priveşte Republica Moldova, da, am auzit acele anunţuri ale oficialilor ruşi”, a continuat Zhovkva. "Cine ştie? Nu se ştie niciodată cu Rusia, dar... asta ar putea fi o mare posibilitate.”

Într-o adresă de vineri trecută , Zelenski şi-a repetat avertismentul că invadarea Ucrainei de către Rusia „a fost doar începutul” şi că apoi Putin intenţionează „să captureze alte ţări”.

×
Subiecte în articol: Rusia Război Ucraina invazie
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu a anunţat că nu se retrage din cursă
x close