Antena 3 CNN Externe Rusia nu pregătește utilizarea armelor nucleare, afirmă șeful CIA

Rusia nu pregătește utilizarea armelor nucleare, afirmă șeful CIA

Comunitatea de informații nu a văzut "nicio dovadă practică în acest moment că rușii ar fi planificat desfășurarea sau chiar potențiala utilizare a armelor nucleare tactice" în Ucraina, a afirmat astăzi șeful CIA, William Burns.

Rusia nu pregătește utilizarea armelor nucleare, afirmă șeful CIA
Sursa foto: Hepta/ Abaca Press / Williams Tom/ Pool
de Mia Lungu    |    07 Mai 2022   •   22:33

Directorul William Burns s-a adresat la o conferință găzduită de Financial Times, la Washington.

Rusia a anunțat că și-a plasat arsenalul nuclear în stare de alertă maximă după ce a lansat invazia Ucrainei la 24 februarie, iar Burns a avertizat:

"Având în vedere genul de zăngănit de sabie pe care ... le-am auzit din partea conducerii ruse, nu putem să nu luăm în serios aceste posibilități. Așa că rămânem foarte concentrați, ca serviciu de informații,... asupra acestor imposibilități, într-un moment în care miza este foarte mare pentru Rusia".

"Putin se află într-o stare de spirit în care nu crede că își poate permite să piardă"

Directorul CIA, William Burns a avertizat că președintele rus Vladimir Putin a mizat foarte mult pe a doua fază a războiului său din Ucraina și crede că "dublarea" conflictului militar este în continuare cea mai bună cale pe care o are de urmat, scrie Reuters. 

Această mentalitate, a spus Burns, este cea care face ca cea de-a doua fază a ofensivei să fie cel puțin la fel de riscantă - și poate chiar mai riscantă - decât prima fază a conflictului. 

"El se află într-o stare de spirit în care nu crede că își poate permite să piardă", a spus Burns despre Putin. "Cred că el este convins în acest moment că dublarea încă îi va permite să facă progrese".

"Convingerile sale cu privire la Ucraina și la capacitatea Rusiei de a continua să macine rezistența ucraineană - nu știu dacă a fost încă zdruncinată", a adăugat el. "Așa că miza este destul de mare".

Acest punct de vedere se bazează pe ceea ce Burns a spus că a observat despre Putin în ultimii ani.

"Ceea ce am văzut, în special în ultimul deceniu, este că el, într-un fel, fierbe într-o combinație foarte combustibilă de nemulțumiri, ambiție și nesiguranță, toate acestea înpachetate împreună", a spus el.

Burns a mai spus că riscul ca războiul să degenereze într-un conflict nuclear nu ar trebui subestimat în timpul celei de-a doua faze, chiar dacă comunitatea de informații a SUA nu vede "dovezi practice în acest moment că Rusia ar plănui desfășurarea ... de arme nucleare tactice".

Burns a mai spus că războiul din Ucraina a afectat calculele Chinei despre "cum și când" va încerca să preia controlul asupra Taiwanului.

"În mod clar, conducerea chineză încearcă să analizeze cu atenție lecțiile pe care ar trebui să le tragă din Ucraina în ceea ce privește propriile ambiții în Taiwan", a declarat Burns. "Nu cred nici o clipă că a erodat determinarea lui Xi de a obține controlul asupra Taiwanului, dar cred că este ceva care le afectează calculele cu privire la cum și când vor face acest lucru", a adăugat el.

×
Subiecte în articol: Rusia arme nucleare CIA
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close