Antena 3 CNN Externe Rusia nu renunţă la Transnistria: Cât timp ne menţinem statutul de apărător al regiunii, pacea va prevala

Rusia nu renunţă la Transnistria: Cât timp ne menţinem statutul de apărător al regiunii, pacea va prevala

Rusia nu renunţă la Transnistria: Cât timp ne menţinem statutul de apărător al regiunii, pacea va prevala
18 Mai 2013   •   13:36
Moscova îşi va ţine trupele de menţinerea păcii în regiunea separatistă moldoveană Transnistria până când Chişinăul şi Tiraspolul ajung la un acord asupra statutului acestei republici autoproclamate, a declarat vicepremierul Dmitri Rogozin, relatează RIA Novosti în pagina electronică de sâmbătă, conform Mediafax.
Rusia menţine un batalion de infanterie motorizată în regiune, în cadrul Forţelor Comune de Menţinerea Păcii (CPF), şi un anumit număr de militari ce păzesc mai multe depozite de muniţie din perioada sovietică.
"Cât timp Rusia îşi menţine statutul de apărător al păcii pe ambele maluri ale Nistrului, pacea va prevala în regiune", a subliniat Rogozin vineri la o întâlnire cu studenţi de la Universitatea Moscova. "Este adevărat, nu este o republică recunoscută, dar, în acelaşi timp, este pace şi securitate (în regiune)", a adăugat emisarul special al Kremlinului pentru Transnistria.
Transnistria şi-a proclamat independenţa faţă de Republica Moldova în urma unui scrut război, în 1992, după prăbuşirea fostei Uniuni Sovietice. Tiraspolul urmăreşte să obţină independenţa deplină, în timp ce Chişinăul afirmă că este pregătit să îi ofere doar o autonomie.
Negocierile privind soluţionarea acestui conflict îngheţat, în "format 5+1" (Rusia, Ucraina, R.Moldova, Transnistria, OSCE, cu Statele Unite şi Uniunea Europeană ca observatori), au fost blocate în februarie 2006. 
O forţă comună de menţinerea păcii care cuprinde contingente din Republica Moldova, Transnistria şi Rusia este staţionată în regiune.
Rogozin a declarat anul trecut că Moscova plănuieşte să îşi modernizeze echipamentul militar aflat în serviciul contingentului rus de menţinerea păcii în Transnistria.
 

×
Subiecte în articol: Rusia Transnistria pace regiune razboi SUA Europa
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close