Antena 3 CNN Externe Rusia şi China au anunţat 25 de manevre militare pentru acest an

Rusia şi China au anunţat 25 de manevre militare pentru acest an

Rusia şi China au anunţat 25 de manevre militare pentru acest an
Sursa foto: exercitii militare
29 Apr 2009   •   21:04

Nu mai puţin de 25 de manevre comune vor fi realizate în acest an, într-o demonstraţie a întăririi legături dintre Moscova şi Beijing, a anunţat ministrul rus al Apărării, Anatoli Serdiukov, după întâlnirea cu omologul chinez Liang Guanglie.
Oficialul rus nu a oferti detalii, dar a declarat că Rusia este ?mulţumită de nivelul cooperării militare şi tehnico-militare cu China?. Discuţiile au avut loc înaintea unei întâlniri a miniştrilor de apărare din Organizaţia de Cooperare de la Shanghai- SCO, văzută ca un rival al NATO.
Kremlinul a subliniat rolul militar din ce în ce mai mare al SCO, care a organizat primele exerciţii militare în 2007, când preşedintele rus de atunci, Vladimir Putin, lăuda potenţialul de apărare din ce în ce mai mare.

Rusia şi China sunt membre fondatoare ale acestui organism, alături de Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan şo Kîrgîzstan. India, Pakistan, Mongolia şi Iran au statut de observatori.

Rusia şi China au organizat primele manevre militare în 2005 după ce au rezolvat disputele teritoriale de graniţă dintre ele.

Rusia a mai anunţat şi că va realiza cel puţin cinci lansări test ale noii rachete balistice intercontinentale Bulava înainte de a o da în servicu la sfârşitul acestui an.
Racheta cu lansare de pe submarine are o rază de acţiune de 5000 de mile şi poate transporta 10 focoase nucleare.
Antena3.ro

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close