Kremlinul a transmis, marți, că nu există motive de "optimism exagerat" de la a treia rundă de negocieri directe de pace dintre Rusia şi Ucraina, ce urmează să se desfășoare săptămâna aceasta la Istanbul, ca și precedentele două runde.
Singurul efect palpabil al acestor întâlniri a fost că părțile au făcut ulterior schimburi importante de prizonieri și de soldați morți în timpul luptelor.
În ceea ce privește un eventual acord de încetare a războiului, administrația prezidențială rusă a refuzat să ofere un calendar.
„Nu există niciun motiv să ne așteptăm la vreun rezultat miraculos (de la întâlnirea din Istanbul). Este aproape imposibil în situația actuală”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
„Intenționăm să ne urmăm și să ne asigurăm interesele şi să îndeplinim sarcinile pe care ni le-am stabilit de la bun început”, a adăugat el, indicând că Rusia nu va renunța la revendicările sale teritoriale asupra Ucrainei.
„Mai sunt multe de făcut înainte de a putea vorbi despre posibilitatea unor întâlniri la nivel înalt”, a estimat Peskov, la o zi după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a reiterat apelul pentru o întâlnire cu liderul rus, Vladimir Putin.
Zelenski a precizat, sâmbătă, că administrația sa a trimis Moscovei o propunere pentru organizarea unei noi runde de negocieri de pace în Turcia în această săptămână şi că dorește accelerarea negocierilor pentru un armistițiu.
Luni, liderul ucrainean a precizat că această nouă rundă de negocieri va avea loc miercuri, la Istanbul.
Moscova nu a confirmat oficial data, dar a transmis că evenimentul se va desfășura săptămâna aceasta.