Un sondaj realizat în Rusia arată că majoritatea populației percepe summitul dintre Vladimir Putin și Donald Trump, desfășurat vinerea trecută în Alaska, ca pe o înțelegere între cei doi lideri, chiar dacă rezultatele concrete nu au fost făcute publice, scrie Agerpres.
„Un procent de 49% dintre cei chestionaţi cred că preşedintele rus şi american au ajuns la o oarecare înţelegere în timpul discuţiilor din Alaska şi 19% cred în mod categoric că a fost obţinută o înţelegere”, se arată în descrierea sondajului.
De partea cealaltă, 28% dintre respondenți consideră că summitul nu s-a încheiat cu nicio înțelegere. Totuși, peste jumătate dintre ruși, respectiv 54%, cred că relațiile dintre Washington și Moscova s-au îmbunătățit după întâlnirea din Alaska.
Întâlnire „constructivă”, dar fără rezultate clare
Summitul a fost anunțat ca o încercare de a găsi o soluție pentru oprirea războiului din Ucraina. În declarațiile scurte date după întrevedere, atât Putin, cât și Trump, au vorbit despre „o reuniune constructivă” și „anumite înțelegeri”, dar nu au oferit detalii concrete.
Înainte de întâlnire, Trump îi transmisese un ultimatum lui Putin: încetarea focului în Ucraina până la ziua summitului, altfel urma să impună noi sancțiuni și penalități economice pentru statele care cumpără petrol rusesc.
După discuțiile din Alaska, președintele american a schimbat însă tonul, afirmând că simpla încetare a focului nu mai este suficientă și că este nevoie direct de un acord de pace. Luni, la Washington, Trump a continuat negocierile alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski și un grup de lideri europeni veniți să-l sprijine pe acesta.
Posibilă trilaterală Trump-Putin-Zelenski
După aceste întrevederi și după o discuție telefonică cu Putin, Trump a anunțat că va fi pregătită mai întâi o întâlnire bilaterală între Putin și Zelenski, urmată de o trilaterală Trump–Putin–Zelenski. Inițial, după summitul din Alaska, liderul american spusese că această trilaterală va avea loc doar dacă discuțiile cu Zelenski vor decurge bine.
Kremlinul a temperat însă așteptările, avertizând că o eventuală întâlnire Putin–Zelenski trebuie pregătită minuțios.
Potrivit unor surse citate de presă, la întâlnirea cu Trump, Putin ar fi cerut retragerea completă a trupelor ucrainene din Donbas, în schimbul înghețării frontului pe restul liniei de contact. În același timp, liderul rus s-ar fi arătat mai flexibil față de ideea unor garanții de securitate pentru Ucraina, oferite de state occidentale, inclusiv de SUA, dar în afara NATO și fără trupe ale alianței pe teritoriul ucrainean.
Zelenski refuză cedarea de teritorii
Președintele ucrainean a respins categoric ideea de a ceda teritorii Rusiei. După discuțiile de la Casa Albă, Zelenski a declarat că această chestiune poate fi tranșată doar direct între el și Putin. Întâlnirile cu Trump și liderii europeni s-au concentrat mai degrabă pe garanțiile de securitate cerute de Ucraina și susținute de partenerii săi.
Lavrov critică liderii europeni
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a reacționat miercuri, avertizând că orice discuție despre garanțiile de securitate oferite Ucrainei care nu ține cont de poziția Moscovei este sortită eșecului.
El i-a atacat și pe liderii europeni care au participat luni la discuțiile de la Casa Albă: aceștia „au încercat să-l influențeze pe Trump fără să formuleze vreo idee constructivă acolo și persistă într-o atitudine aventuristă, conflictuală și belicoasă”.