Antena 3 CNN Externe S-a uitat pe telefonul bărbatului din fața ei. Când a văzut ce scrie, a alertat imediat poliția. Ce a urmat

S-a uitat pe telefonul bărbatului din fața ei. Când a văzut ce scrie, a alertat imediat poliția. Ce a urmat

S-a uitat pe telefonul bărbatului din fața ei. Când a văzut ce scrie, a alertat imediat poliția. Ce a urmat
04 Aug 2017   •   23:43

Curiozitatea poate fi de multe ori vecină cu nesimțirea, dar sunt și cazuri în care este extrem de benefică.

O femeie a descoperit că un copil este victima abuzului sexual, după ce și-a aruncat un ochi în telefonul bărbatului care stătea în fața ei, în avion. Fontul prea mare al mesajelor i-a permis să citească mesajele, dar și să facă o poză pentru a alerta autoritățile, relatează libertatea.ro.

Femeia, al cărui nume nu a fost dat publicității, se afla la bordul unui avion care zbura pe ruta Seattle – San Jose. Bărbatul aflat în fața ei scria mesaje pe telefon, folosind un font prea mare. Conținutul acestor mesaje au atras atenția femeii, căci părea să fie vorba despre abuz asupra unor copii. Ea a făcut o fotografie, iar apoi a alertat personalul aflat la bord. Imediat după aterizare, poliția a fost alertată, iar bărbatul a fost reținut.

Ancheta în acest caz a scos la iveală că bărbatul era un agresor sexual, la fel ca și prietena sa, cei doi având o relație de un an de zile. Astfel, Michael Kellar și Gail Burworth au fost arestați. Totodată, autoritățile au identificat și două dintre victimele cuplului. Ei sunt acuzați acum că au molestat un copil, precum și de exploatoare sexuală și viol.

Poliția a ținut însă să mulțumească femeii, care a semnalat cazu. „Dacă nu era această femeie, un alt atac sexual ar fi avut loc. (…) Vreau să știe că este eroina mea”, a spus un polițist de la departamentul din San Jose, California.

×
Subiecte în articol: viol telefon mesaj
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close