Antena 3 CNN Externe Sănătatea a sute de milioane de persoane este pusă în pericol. Vezi lista celor mai poluate zece locuri de pe glob

Sănătatea a sute de milioane de persoane este pusă în pericol. Vezi lista celor mai poluate zece locuri de pe glob

Sănătatea a sute de milioane de persoane este pusă în pericol. Vezi lista celor mai poluate zece locuri de pe glob
de S.T.    |    05 Noi 2013   •   22:08

Sănătatea a sute de milioane de persoane este pusă în pericol de diferite forme de poluare produsă ca urmare a activităţii omului, au avertizat marţi două organizaţii pentru protecţia mediului, care au publicat lista celor mai poluate zece locuri de pe glob, scrie Agerpres, citând AFP.

"Am estimat că poluarea din ţările în curs de dezvoltare ameninţă sănătatea a peste 200 de milioane de oameni", a declarat directorul Blacksmith Institue, Richard Fuller. Organizaţia americană a realizat împreună cu Crucea Verde, un ONG cu sediul la Geneva, o listă cu cele mai poluate zece locuri din lume, prima de acest fel din 2007.

Experţii care au elaborat această listă menită să ajute autorităţile să combată fenomenele de poluare au trecut în revistă studii realizate în 49 de ţări şi au stabilit că cele mai poluate zece locuri din lume se află în opt ţări, trei dintre ele din Africa.

Astfel, în Ghana, 40.000 de oameni sunt expuşi la poluarea cu plumb, mercur şi cadmiu din cauza rampei de deşeuri electronice de la Agbogbloshie, la periferia capitalei Accra. Tot din Africa, în sumbrul clasament se regăsesc Nigeria, unde organizaţiile denunţă poluarea solului cu petrol în Delta Nigerului, şi Zambia, cu reziduurile de plumb de la exploatările în prezent închise de la Kabwe.

Pe lista neagră figurează şi două situri din Indonezia. Astfel, peste 500.000 de persoane sunt expuse la diferite produse chimice-plumb, cadmiu, crom, pesticide- aruncate în fluviul Citarum, în apropierea capitalei Jakarta.

Alte 160.000 de persoane din Asia sunt victime ale poluării cu crom provocate de 270 de tăbăcării din Bangladesh, în special la Hazaribagh, în zona metropolitană a capitalei Dhaka.

Rusia găzduieşte de asemenea două situri incriminate de cele două organizaţii: la Dzerjinsk, centru al industriei chimice, circa 300.000 de oameni sunt ameninţaţi de reziduurile a 190 de produse toxice identificate în pânza freatică, iar la Norilsk, în Siberia, poluarea atmosferică provocată de minele societăţii Norilsk Nickel pune în mare pericol sănătatea a 135.000 de oameni.

Lista mai cuprinde fostul sit nuclear Cernobâl, din Ucraina-unde peste 10 milioane de oameni continuă să fie expuşi la riscuri din punct de vedere sanitar-şi bazinul fluviului Matenza-Riachuelo din Argentina, în care circa 5.000 de firme îşi deversează deşeurile, între Buenos Aires şi Rio de la Plata, afectând sănătatea a 20.000 de persoane.

×
Subiecte în articol: sănătate poluare deseuri
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close