Antena 3 Externe Şapte persoane, reţinute la o zi după atacul din Paris

Şapte persoane, reţinute la o zi după atacul din Paris

de Milena Niță    |    26 Sep 2020   •   17:45
Şapte persoane, reţinute la o zi după atacul din Paris
Sursa foto: Hepta

Şapte persoane au fost reţinute, după atacul din faţa fostelor birouri ale revistei Charlie Hebdo din Paris, iar principalul suspect este arestat, informează oficialii. 

Suspectul principal în cazul atacului de la revista Charlie Hebdo, un tânăr de 18 ani, de origine pakistaneză, a fost arestat chiar la faţa locului.

Şase oameni reţinuţi, un suspect arestat

Poliţia a spus că alte şase persoane sunt acum în custodia sa şi vor fi audiate.

Ministrul de Interne, Gerald Darmanin, a declarat că este "în mod clar un act de terorism islamic" și că poliţia a subestimat nivelul ameninţărilor din zonă.

Atacul, la cinci ani după ce 12 jurnalişti au fost ucişi

Atacul a avut loc în timp ce se desfăşoară procesul a 14 persoane implicate în atacul din 2015 asupra lui Charlie Hebdo, în care au fost ucise 12 persoane. 

Revista şi-a abandonat birourile după atac, iar clădirea este acum folosită de o companie de televiziune.

Cele două victime ale atacului de vineri nu au fost identificate oficial, dar poliţia a spus că sunt un bărbat şi o femeie angajați la compania de producţie TV. 
 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
x close