Antena 3 CNN Externe Sarkozy, eliminat din cursa pentru președinția Franței. Bătălia se dă între foștii premieri Francois Fillon și Alain Juppe

Sarkozy, eliminat din cursa pentru președinția Franței. Bătălia se dă între foștii premieri Francois Fillon și Alain Juppe

Sarkozy, eliminat din cursa pentru președinția Franței. Bătălia se dă între foștii premieri Francois Fillon și Alain Juppe
de M.Z.    |    21 Noi 2016   •   00:40

Fostul premier francez Francois Fillon a câştigat detaşat primul tur de scrutin al alegerilor primare de dreapta şi îl va înfrunta în al doilea tur de scrutin pe fostul premier Alain Juppe, potrivit unui exit-poll publicat de Le Figaro, informează News.ro.

Francois Fillon a obţinut 42,8% din voturi, fiind urmat de Alain Juppe, cu 26%. Pe a treia poziţie se află fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu 24,4% din sufragii.

Participarea a fost peste aşteptări şi, ar putea depăşi patru milioane de persoane, potrivit Le Figaro. 

Indiferent de candidatul care va câştiga săptămâna viitoare al doilea tur al primarelor, această rată de participare masivă reprezintă o veste bună, pentru alegătorii săi se vor mobiliza, probabil, şi la alegerile prezidenţiale din 2017.

Potrivit celor mai recente sondaje publicate înainte de scrutin, Juppe era preferat de circa 35% dintre alegători, Sarkozy de circa 30%, iar Fillon de circa 27%.

În Franţa există circa 44,8 milioane de persoane cu drept de vot. La primarele socialiste din 2012, au votat 2,6 milioane de alegători.

În condiţiile în care socialiştii francezi sunt profund divizaţi şi este puţin probabil ca politicianul pe care îl vor propune să treacă de primul tur de scrutin, învingătorul primarelor de dreapta ar urma să intre în al doilea tur de scrutin împotriva liderei Frontului Naţional, de extremă-dreapta, Marine Le Pen. Sondajele afirmă deocamdată că Le Pen va pierde, astfel că reprezentantul dreptei este favorit pentru a deveni viitorul preşedinte al Franţei.

×
Subiecte în articol: Franta Francois Fillon Nicolas Sarkozy
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close