Antena 3 CNN Externe Sarkozy: Fiecare francez asasinat ne consolidează determinarea pentru combaterea terorismului

Sarkozy: Fiecare francez asasinat ne consolidează determinarea pentru combaterea terorismului

Sarkozy: Fiecare francez asasinat ne consolidează determinarea pentru combaterea terorismului
24 Ian 2011   •   17:18

Preşedintele Nicolas Sarkozy, a declarat, luni, că fiecare asasinare a unui cetăţean francez consolidează determinarea Franţei de combatere a terorismului, informează AFP.

Sarkozy a făcut aceste declaraţii la două săptămâni după ce doi ostatici francezi au murit în Mali. Mai mult decât atât, Sarkozy şi-a exprimat convingerea că alţi cinci francezi răpiţi în septembrie în Niger sunt în viaţă.

"Franţa este ţinta terorismului şi a teroriştilor. De fiecare dată când un francez este asasinat, determinarea Franţei de a combate terorismul este consolidată", a spus Sarkozy.

Liderul francez s-a referit la cazul lui Vincent Delory şi al lui Antoine De Leocour, care au murit pe 8 ianuarie în Mali, în cursul unei operaţiuni de eliberare.

"Poziţia Franţei este că singura abordare faţă de terorism este fermitatea. Dacă vom fi slabi, aşa vom fi mereu. Dacă vom discuta cu aceşti oameni, nu va fi niciodată suficient. Dacă vom începe să ne scuzăm, nicio umilinţă nu va fi suficientă", a spus Sarkozy.

"Teama, laşitatea şi renunţarea au condus în istorie la catastrofe", a insistat Sarkozy.

Liderul reţelei al-Qaida, Osama ben Laden, a avertizat , cu câteva zile în urmă că poziţiile adoptate de preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, "vor costa scump" Franţa, într-o înregistrare audio difuzată vineri de postul arab de televiziune Al Jazeera.

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close