Antena 3 CNN Externe Scandalul "șpagă pentru admiterea la Universitate", la final în SUA | Ce pedeapsă a primit șeful rețelei | Vedeta din "Neveste disperate" a făcut deja închisoare

Scandalul "șpagă pentru admiterea la Universitate", la final în SUA | Ce pedeapsă a primit șeful rețelei | Vedeta din "Neveste disperate" a făcut deja închisoare

Liderul unei rețele prin care era facilitată admiterea frauduloasă la universități americane prestigioase a fost condamnat la închisoare, la Boston.

Scandalul "șpagă pentru admiterea la Universitate", la final în SUA | Ce pedeapsă a primit șeful rețelei | Vedeta din "Neveste disperate" a făcut deja închisoare
Sursa foto: Twitter / hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    05 Ian 2023   •   14:49

William "Rick" Singer a primit trei ani şi jumătate în spatele gratiilor.

Verdictul a fost pronunțat miercuri iar afacerea s-a răsfrânt asupra reputației mai multor familii bogate și celebre din SUA, relatează AFP și Reuters.

Singer (fotomontaj, stânga), care a pledat vinovat în 2019 și a cooperat cu anchetatorii, este considerat artizanul vastei fraude care s-a întins pe circa zece ani și pentru care au fost deja condamnați peste 50 de părinți, antrenori sportivi universitari și alți complici.

Între aceștia se numără actrița Lori Loughlin (fotomontaj, dreapta), care a efectuat în 2020 două luni de închisoare după ce a plătit, împreună cu soțul ei, 500.000 de dolari pentru a asigura admiterea celor două fiice ale lor la Universitatea din California de Sud.

La rândul ei, Felicity Huffman (fotomontaj, centru), vedeta serialului "Desperate Housewives (Neveste disperate)", a petrecut 11 zile în spatele gratiilor, în 2019, după ce s-a stabilit că a plătit 15.000 de dolari pentru falsificarea testelor de admitere a fiicei sale la universitate.

Scandalul a ieșit la suprafață în 2019

Scandalul a izbucnit în martie 2019, când Rick Singer, fost director al unei societăți care asigura pregătire pentru examene, a recunoscut că a creat un sistem ce implica diverse mijloace frauduloase, de la trișarea la testele de admitere, până la mituirea de antrenori sportivi universitari.

Scopul final era acela de a garanta accesul unor copii proveniți din familii înstărite la universități de prestigiu, foarte costisitoare, dar și foarte selective, cum sunt Yale, Stanford, Georgetown sau UCLA.

Singer a încasat circa 25 de milioane de dolari în cadrul schemei de fraudă și a dat mită în sumă totală de circa 7 milioane de dolari unor antrenori universitari sau supervizori de examene, după cum au stabilit procurorii.

În urma verdictului, Rick Singer a fost condamnat și la restituirea a peste 10 milioane de dolari către fiscul american.

Instanța a mai dispus în cazul său confiscarea sumei de circa 3,4 milioane de dolari și a unor active în valoare de peste 5,3 milioane de dolari, potrivit biroului procurorului federal din statul Massachusetts.

×
Parteneri
Medicul Adrian Marinescu, detalii de ultimă oră despre Florin Piersic
x close