Antena 3 CNN Externe Scandalul de prostituţie vizând agenţi ai lui Obama s-ar putea extinde

Scandalul de prostituţie vizând agenţi ai lui Obama s-ar putea extinde

Scandalul de prostituţie vizând agenţi ai lui Obama s-ar putea extinde
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.Z.    |    16 Apr 2012   •   12:37

Scandalul poliţiştilor de elită implicaţi într-un caz de prostituţie în Columbia, unde Barack Obama a efectuat o vizită la sfârşitul săptămânii, ar putea să se extindă şi la alţi agenţi "Secret Service", însărcinată cu protecţia preşedintelui, a declarat un ales republican, potrivit AFP.

Un număr de 11 membri ai Secret Service au fost suspendaţi sâmbătă, fiind suspectaţi că au frecventat prostituate din Cartagena, în Columbia, unde Obama participa la summitul Americilor. Cinci militari americani sunt implicaţi, de asemenea, în acest scandal.

Darrell Issa, preşedintele Comisiei pentru supravegherea serviciilor administraţiei, şi-a exprimat îndoiala cu privire la caracterul izolat al acestui caz.

"Noi credem că numărul (de agenţi vizaţi) ar putea fi mult mai mare şi ne informăm asupra numărului de persoane implicate", a dat asigurări alesul republican.

Niciunul dintre agenţii implicaţi nu era desemnat să asigure protecţia directă a preşedintelui, potrivit Secret Service. Agenţii suspendaţi au fost trimişi la Washington pentru a fi interogaţi.

Potrivit lui Donovan, doar agenţii au fost înlocuiţi, iar securitatea preşedintelui Barack Obama nu a fost afectată.
  
Barack Obama a ajuns vineri seara în Columbia, pentru Summitul Americilor.

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close