Antena 3 CNN Externe Schimbare de putere. Arabia Saudită a devansat Rusia şi a devenit cel mai mare producător de petrol din lume

Schimbare de putere. Arabia Saudită a devansat Rusia şi a devenit cel mai mare producător de petrol din lume

Schimbare de putere. Arabia Saudită a devansat Rusia şi a devenit cel mai mare producător de petrol din lume
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
20 Mai 2012   •   16:17

Arabia Saudită a devenit în martie cel mai mare producător de petrol din lume, depăşind Rusia pentru prima dată în ultimii şase ani, potrivit datelor Joint Organization Data Initiative, citate de Bloomberg.
   
Producţia de petrol a Arabiei Saudite a crescut în martie aproape de maximul ultimilor 31 de ani, iar exporturile regatului au urcat totodată cu 3%, la maximul ultimilor 5 ani, pentru a compensa scăderea livrărilor din Iran, potrivit datelor guvernului saudit, citate de Joint Organization Data Initiative.
   
Arabia Saudită a produs în martie 9,923 milioane barili de petrol pe zi, în urcare cu 0,7%, aproape de cel mai ridicat nivel din 1980.
   
Rusia a pompat în acelaşi timp 9,92 milioane de barili, cel mai ridicat nivel din februarie 2006.
   
Joint Organization Data Initiative este reglementată de Forumul Internaţional pentru Energie, cu sediul la Riad, şi centralizează date de la guvernele statelor producătoare de petrol membre ale Fodumului.
   
ţările membre ale Forumului asigură peste 90% din cererea de petrol şi gaze naturale la nivel mondial.
   
Ministerul Energiei din Rusia estimează producţia de petrol a ţării la 10,36 milioane barili pe zi în martie, însă metodogiile diferă.
   
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat în octombrie 2008, când ocupa funcţia de prim ministru, că Rusia ar trebui să exporte peste 10 milioane de barili de petrol pe zi timp de cel puţin 10 ani.

×
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close