Antena 3 CNN Externe Secretarul general al NATO: "Nu am anticipat colapsul rapid al armatei naționale din Afganistan"

Secretarul general al NATO: "Nu am anticipat colapsul rapid al armatei naționale din Afganistan"

Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a declarat marți că terorismul internațional este o amenințare, odată cu revenirea talibanilor la putere în Afganistan, iar alianța „trebuie să rămână vigilentă pentru a rămâne în fruntea luptei” împotriva acestuia.

Secretarul general al NATO: "Nu am anticipat colapsul rapid al armatei naționale din Afganistan"
Sursa foto: AP
de Mia Lungu    |    17 Aug 2021   •   16:51

Jens Stoltenberg a mai declarat, într-o conferință de presă, că rapiditatea prăbușirii Armatei Naționale Afgane în fața avansului talibanilor a fost o surpriză și că există lecții pe care NATO le poate trage din această situație, dar accentul principal astăzi este scoaterea persoanelor vulnerabile în afara țării.

"Consiliul Nord-Atlantic s-a întrunit pentru a discuta despre situaţia din Afganistan. Situaţia este extrem de gravă şi impredictibilă. Oraşul Kabul a căzut, iar talibanii au preluat controlul asupra celor mai multe zone din ţară. Sunt profund întristat de ceea ce văd că se întâmplă în Afganistan", a declarat marţi Jens Stoltenberg.

"În momentul de faţă, NATO se concentrează pe evacuarea în siguranţă a personalului din statele membre şi partenere, precum şi a afganilor care ne-au ajutat. NATO lucrează în continuu pentru menţinerea activităţii pe Aeroportul din Kabul. Aproximativ 800 de angajaţi civili din cadrul NATO au rămas acolo pentru a oferi asistenţă în circumstanţe foarte dificile", a adăugat Jens Stoltenberg.

"Statele Unite au ajuns la un acord cu talibanii anul trecut în sensul retragerii trupelor americane până în mai 2021. După multe runde de consultări, toate statele membre NATO au fost de acord să urmeze decizia SUA. Încheierea misiunii militare nu a fost o decizie uşoară. Am avut o dilemă. Fie să ne retragem şi să riscăm preluarea controlului de către talibani, fie să rămânem şi să riscăm noi atacuri, cu o misiune combatantă pe termen nelimitat. Nu am intenţionat niciodată să rămânem permanent în Afganistan", a precizat Jens Stoltenberg.

"Ceea ce am văzut în ultimele săptămâni a fost o prăbuşire a structurilor militare şi politice într-o viteză care nu fusese anticipată. Unele părţi ale serviciilor de securitate afgane au luptat în mod curajos. Dar nu au putut proteja ţara, deoarece, în final, conducerea politică afgană a eşuat în contracararea talibanilor şi în găsirea unei soluţii paşnice pe care afganii o voiau cu disperare. Eşecul conducerii politice afgane a condus la tragedia pe care o observăm acum", a subliniat Jens Stoltenberg.

"În acelaşi timp, trebuie să facem o evaluare onsetă şi precisă a angajamentului NATO în Afganistan. În pofida investiţiilor noastre considerabile şi a sacrificiilor din ultimul deceniu, prăbuşirea a fost rapidă şi bruscă. Sunt multe lecţii care trebuie învăţate. Dar trebuie să recunoaştem şi câştigurile înregistrate", a insistat secretarul general NATO, notând că misiunea a fost combaterea terorismului şi că în ultimele două decenii nu au mai fost lansate atacuri teroriste în ţări NATO organizate din Afganistan.

×
Subiecte în articol: secretar general NATO Afganistan
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close