Antena 3 CNN Externe Secretele Arhivei Naţionale a Noii Zeelande: Arme de distrugere în masă şi rapoarte oficiale despre OZN-uri

Secretele Arhivei Naţionale a Noii Zeelande: Arme de distrugere în masă şi rapoarte oficiale despre OZN-uri

Secretele Arhivei Naţionale a Noii Zeelande: Arme de distrugere în masă şi rapoarte oficiale despre OZN-uri
Sursa foto: Foto: digplanet.com/wiki/Ray_Waru
03 Ian 2013   •   18:49

Un jurnalist şi scriitor neozeelandez a scos la iveală arhive despre un proiect de realizare a "bombei tsunami" în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, precum şi rapoartele oficiale cu privire la observarea unor OZN-uri, informează AFP.
   
Ray Waru a examinat numeroase documente accesibile publicului, care ocupă o sută de kilometri de fişete în Arhivele Noii Zeelande din Wellington. "Era copleşitor la început", a explicat el pentru AFP.

"Îmi amintesc că voiam să consult cele mai importante documente: tratatul de la Waitangi (documentul fondator al ţării), Declaraţia de Independenţă, petiţia pentru votul femeilor şi alte câteva lucruri de acest fel".
   
"Dar o dată ce intri în subiect, o poveste ducea la alta, şi tot ce am făcut a fost să-mi urmez instinctul", adaugă autorul, care povesteşte descoperirile în "Secrete şi Comori".
   
Petiţia din 1893 pentru votul femeilor conţine peste 30.000 de semnăuri, un sfert din populaţia feminină de la acea vreme. Documentul de 300 de metri lungime a fost derulat într-un gest spectaculos în faţa Parlamentului.
   
Alături de aceste documente istorice foarte cunoscute, printre care scrisoarea exploratorului James Cook din ultima sa călătorie, figurează totodată mărturii despre unele proiecte cel puţin ciudate.
   
În 1944, Statele Unite şi Noua Zeelandă au decis să studieze posibilitatea de a crea o "bombă tsunami", un proiect ultrasecret denumit "Project seal".
   
Un oficial al marinei americane a remarcat că exploziile pentru eliberarea de recifi de corali din apropierea insulelor din Pacific au produs valuri masive, născându-se astfel ideea "bombei tsunami".
   
Testele care s-au efectuat în larg, la nord de Auckland, i-au determinat pe oamenii de ştiinţă să ia în calcul fabricarea unei asemenea arme. Ei au estimat că zece mari explozii ar putea genera un tsunami de zece metri, capabil să distrugă un mic oraş de coastă.
   
Povestea "era incredibilă", declară Ray Waru. "Dacă aţi fi văzut asta într-un film de James Bond, nu aţi fi crezut-o. Dar este adevărat!".
   
"Cineva a avut ideea dezvoltării unei arme de distrugere în masă prin provocarea unui tsunami, iar Noua Zeelandă pare să fi dezvoltat proiectul până în punctul în care să-l fi făcut aproape posibil", adaugă cercetătorul, care a descoperit aceste documente graţie faptului că se aflaseră pe masa unui cercetător spre a fi studiate.
   
Proiectul a fost abandonat la începutul lui 1945, în pofida succesului testelor realizate.
   
Alte lucruri bizare descoperite de Ray Waru includ sute de observaţii de OZN-uri raportate de public, piloţi sau militari, clasificate corespunzător de Ministerul Apărării.
   
Majoritatea vorbesc despre lumini pe cer. Cu toate acestea documentele cuprind şi schiţe de farfurii zburătoare desenate de martori, transcrieri ale scrierilor extraterestre şi descrieri ale extratereştrilor ca purtând "măşti de faraon".
   
Povestea cea mai cunoscută este aceea a luminilor filmate de o echipă de televiziune în 1978, deasupra unui mic oraş de coastă de pe insula din sud, Kalikoura. Cercetătorii au oferit apoi o explicaţie: luminile erau cele ale unor vapoare, reflectate de cer, sau proveneau dintr-o aparenţă neobişnuită a planetei Venus.
   
"Sunt tone de documente, dintre care unele foarte importante, dar ne-am dat seama destul de repede că fiecare hârtie este legată, la un moment dat, de un anumit individ", a subliniat Ray Waru.
   

×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close