Antena 3 CNN Externe Şef al misiunii ONU pentru menţinerea păcii, demis pe fondul unor acuzaţii de abuz sexual

Şef al misiunii ONU pentru menţinerea păcii, demis pe fondul unor acuzaţii de abuz sexual

Şef al misiunii ONU pentru menţinerea păcii, demis pe fondul unor acuzaţii de abuz sexual
Sursa foto: Foto:womenundersiegeproject.org
13 Aug 2015   •   17:18

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, l-a demis pe şeful Misiunii ONU pentru menţinerea păcii în Republica Centrafricană, ca urmare a unor acuzaţii de abuz sexual care incriminează trupele ONU din ţară, informează site-ul agenţiei de presă DPA.
   
Şeful ONU le-a spus reporterilor că i-a cerut lui Babacar Gaye să părăsească postul ca urmare a multiplelor acuzaţii de abuz sexual şi de exploatare, fapte comise de cei care lucrează în cadrul misiunilor ONU de menţinere a păcii. Printre acuzaţii se numără şi un raport al organizaţiei Amensty International în care se presupune că o fată în vârstă de 12 ani a fost abuzată sexual săptămâna trecută în Bangui.

"Nu-mi găsesc cuvintele care să exprime cât de îndurerat, supărat şi ruşinat sunt vizavi de rapoartele emise de-a lungul anilor privind exploatarea sexuală şi abuzurile comise de forţele ONU. Când ONU desfăşoară trupe de menţinere a păcii, face asta pentru a proteja oamenii cei mai vulnerabili de pe planetă din cele mai defavorizate locuri. Nu voi tolera nicio acţiune care îi determină pe oameni să înlocuiască încrederea cu frica", a declarat Ban Ki-moon.
   
Ban a spus că va convoca joi o sesiune specială a Consiliului de Securitate ONU şi va avea o videoconferinţă cu fiecare şef de misiune, comandant de forţe şi comisar de poliţie pentru a discuta despre responsabilitatea ONU în investigarea acuzaţiilor de abuz sexual.
  
Organizaţia Amnesty International a solicitat o anchetă urgentă privind rapoartele despre violarea a unei adolescente de 12 ani pe data de 2 august, în timpul unei confruntări armate într-o enclavă musulmană, unde trupe ONU din Rwanda şi Camerun efectuau operaţiuni. Organizaţia a transmis că este posibil ca trupele ONU să fi ucis un băiat în vârstă de 16 ani şi pe tatăl acestuia în aceeaşi zonă în ziua următoare, când trupele au început să împuşte oameni în mod aleatoriu.  
   
Purtătorul de cuvânt al lui Ban, Stephane Dujarric, a spus că au fost 57 de cazuri de presupuse abateri, inclusiv 11 cazuri de posibil abuz sexual, de când misiunea de menţinerea a păcii din Republica Centrafricană a început în aprilie 2014.

×
Parteneri
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa se apropie de România!
x close