Antena 3 CNN Externe Șefa FMI avertizează: Riscăm o nouă mare criză economică

Șefa FMI avertizează: Riscăm o nouă mare criză economică

Șefa FMI, Kristalina Georgieva, a avertizat asupra riscurilor unei noi mari crize economice la nivel global, comparabilă cu cea de la sfârșitul anilor '20, marcată de inechitate și instabilitate financiară, potrivit Guardian.

Șefa FMI avertizează: Riscăm o nouă mare criză economică
Sursa foto: Foto: wikimedia
18 Ian 2020   •   20:18

Vorbind la o conferință a Institutului Internațional Peterson din Washington, Kristalina Georgieva a spus că, potrivit unui nou studiu al FMI, care compară evoluțiile actuale ale economiei cu situația din anii '20 ce a culminat cu prăbușirea pieței în 1929, tendințele sunt asemănătoare.

În vreme ce decalajele economice între țări s-au redus în ultimii 20 de ani, acestea s-au accentuat la nivel național, a mai spus ea, dând exemplu Marea Britanie.

“În Marea Britanie, spre exemplu, 10% (din cei aflați la vârful piramidei- n. red) controlează acum o bogăție echivalentă cu cea controlată de 50% din populație. Această situație se reflectă și la nivelul Organizației pentru Cooperare Economică, unde veniturile și decalajele economice au atins un nivel record” a declarat ea, potrivit hotnews.ro.

×
Parteneri
Un criminal în serie va fi eliberat din închisoare
x close