Antena 3 CNN Externe Semne rele? Vasul care reface traseul Titanicului s-a întors din drum după numai câteva ore

Semne rele? Vasul care reface traseul Titanicului s-a întors din drum după numai câteva ore

Semne rele? Vasul care reface traseul Titanicului s-a întors din drum după numai câteva ore
Sursa foto: foto: vesseltracker.com
11 Apr 2012   •   08:41

Nava de croazieră MS Balmoral , care are la bord rude ale victimelor de pe Titanic printre cei 1,309 de pasageri, exact numărul pasagerilor de pe nava scufundată acum un secol, a fost nevoită să se întoarcă din drum la numai câteva ore după ce plecase în voiaj.

Un purtător de cuvânt a declarat că Balmoral a revenit în apropierea unui port irlandez pentru a permite unui elicopter medical să aterizeze la bord pentru a prelua un pasager căruia i s-a făcut rău imediat după plecarea din portul Cobh, şi aceea întârziată cu 2 ore din cauza valurilor înalte de 10 metri care au lovit vasul.

Serviciile meteo au anunţat că în largul coastei de sud a Irlandei, condiţiile de navigaţie sunt "dure, chiar foarte dure", cu valuri mari şi vânt puternic, precizează Daily Mail.
 

×
Subiecte în articol: Titanic vant
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close