Antena 3 CNN Externe Senatul SUA a aprobat nominalizarea republicanului James Comey la conducerea FBI

Senatul SUA a aprobat nominalizarea republicanului James Comey la conducerea FBI

Senatul SUA a aprobat nominalizarea republicanului James Comey la conducerea FBI
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.Z.    |    30 Iul 2013   •   07:50
Senatul american a aprobat luni nominalizarea lui James Comey la conducerea FBI, poliţia federală, propunere făcută de preşedintele Barack Obama, potrivit Mediafax.
 
Comey, un fost oficial în cadrul administraţiei Bush, un procuror şi un specialist în domeniul securităţii naţionale timp de peste 20 de ani, a obţinut 93 de voturi pentru şi unul împotrivă - din partea senatorului republican Rand Paul.
 
În cadrul audierii sale în Senat, la începutul lunii, James Comey a declarat că simularea înecului, o tehnică de interogare "în forţă" practicată asupra unor deţinuţi în timpul preşedinţiei lui George W. Bush, este asimilabilă "torturii". El a povestit, cu aceeaşi ocazie, despre opoziţia sa fără succes faţă de metode utilizate în secret de către CIA la vremea respectivă.
 
Comey a ameninţat cu demisia în 2004, cu scopul de a obliga Casa Albă să modifice unul dintre programele secrete de supraveghere ale NSA, creat după 11 septembrie, aprobând, totuşi, cea mai mare parte a acestuia. Până la urmă el a părăsit administraţia în 2005, alăturându-se gigantului în domeniul Apărării Lockheed Martin.
 
James Comey îl înlocuieşte pe Robert Mueller, care a preluat conducerea poliţiei federale chiar înainte de atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001.
 
Mandatul lui Mueller a fost dominat de probleme legate de terorism, iar Comey şi-l începe pe al său în contextul în care FBI se află în centrul unor critici la adresa Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate (NSA) din cauza unor vaste programe secrete de supraveghere a comunicaţiilor la nivel mondial, dezvăluite de către Edward Snowden
 
În cursul audierii în Senat, James Comey s-a declarat, în mod prudent, deschis unei dezbateri asupra transparenţei acestor programe. "În general, ştiu că o colectare şi analizarea metadatelor reprezintă un instrument important în lupta împotriva terorismului", a declarat el.
 
 

×
Subiecte în articol: James Comey FBI
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close