Antena 3 CNN Externe Și-a găsit copilul mort și a recurs la un gest extrem. A luat-o pe iubita sa și au dus corpul micuțului la 16 kilometri distanță. L-au aruncat la tomberon, însă poliția a aflat tot

Și-a găsit copilul mort și a recurs la un gest extrem. A luat-o pe iubita sa și au dus corpul micuțului la 16 kilometri distanță. L-au aruncat la tomberon, însă poliția a aflat tot

Și-a găsit copilul mort și a recurs la un gest extrem. A luat-o pe iubita sa și au dus corpul micuțului la 16 kilometri distanță. L-au aruncat la tomberon, însă poliția a aflat tot
07 Aug 2019   •   11:59

O femeie și iubita sa au fost acuzate de omor prin imprudență și arestate, după ce cadavrul copilului uneia dintre ele a fost găsit mort într-un tomberon în Statele Unite.

Polițiștii l-au căutat pe Malachi Lawson, în vârstă de 4 ani, după ce a fost dat dispărut de către bunica sa, potrivt Daily Mail.

Copilașul ar fi avut arsuri pe corp cu câteva zile înainte să moară. Cuplul s-a temut că le va fi luat băiețelul, așa că ar fi ales să-i trateze rănile acasă. La puțin timp, mama copilului l-ar fi găsit inconștient și i-ar fi dus corpul într-un tomberon la 16 kilometri distanță.

Oficialii de la FBI au început să le bănuiască pe cele două, după ce femeia ar fi căutat mai multe site-uri de colectare a gunoiului.

La câteva zile după, aceasta a recunoscut că băiatul nu dispăruse, ci că era mort.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close