Antena 3 CNN Externe Silvio Berlusconi vrea să le pună căluş comisarilor europeni

Silvio Berlusconi vrea să le pună căluş comisarilor europeni

Silvio Berlusconi vrea să le pună căluş comisarilor europeni
Sursa foto: silvio berlusconi
02 Sep 2009   •   16:18

Premierul italian Silvio Berlusconi a ameninţat că va bloca lucrările Uniunii Europene dacă comisarilor şi purtătorilor lor de cuvânt nu li se astupă gura şi li se interzice de a mai vorbi "pe orice subiect".

Cererea sa suprinzătoare vine după ce purtătorul de cuvânt al comisiei, Dennis Abbott, a arătat că se va cere de la guvernul italian o clarificare a incidentului de duminică în care imigranţi care încercau să ajungă în Italia au fost reîntorşi în Libia.

Abbott a declarat că a fost "surprins, foarte surprins " de atacul premierului Italiei. "De zile bune spunem cum comisia nu critică vreun stat UE pentru modul cum abordează imigraţia," arăta acesta .

Berlusconi declara că afirmaţiile lui Abbott au fost folosite de oponenţii săi. "Este o problemă pe care o voi ridica la următorul consiliu cu şefii de stat şi guvern. Nu vom mai vota, practic vom bloca lucrările în consiliul de miniştri europeni, dacă nu se decide că purtătorii de cuvânt şi comisarii nu pot interveni public pe orice subiect ."

Conform planului lui Berlusconi, doar preşedintele şi purtătorul său de cuvânt ar fi autorizaţi să vorbească în numele comisiei. Iar acei comisari care încalcă intedicţia vor fi demişi ?pentru totdeauna?.
Antena3.ro

×
Parteneri
Afacerea cu care doi români din Bihor au dat lovitura
x close