"Trei jurnalişti sirieni, angajaţi ai unui post de televiziune oficial, au fost luaţi prizonieri de către rebeli în timp ce însoţeau armata într-o operaţiune din Al-Tal", la nord de Damasc, a declarat OSDO, fără a indica naţionalităţile celor trei jurnalişti. "Ei au fost luaţi prizonieri în timpul confruntărilor de la Al-Tal unde rebelii au atacat şi distrus un tanc", a precizat OSDO.
Postul sirian de ştiri Ikhbariya a suţinut că "a pierdut contactul cu echipa sa în Al-Tal, şi consideră drept responsabili de securitatea echipei pe grupurile armate şi pe ţările care le susţin".
Luni, sediul radioteleviziunii siriene de la Damasc a fost ţinta unui atentat cu bombă. Explozia s-a produs în birourile conducerii acestei radioteleviziuni.
OSDO a semnalat în urmă cu o săptămână că un prezentator al televiziunii publice siriene, Mohammad al-Said, răpit în luna iulie din domiciliul său din Damasc, a fost executat de un grup extremist.
"Frontul al-Nosra a revendicat această crimă", a declarat sâmbătă liderul OSDO, Rami Abdel Rahmane.
Un comunicat venit din partea al-Nosra a confirmat răpirea şi execuţia prezentatorului.
Ştiri video recomandate