Antena 3 CNN Externe Situaţia din Mali, motiv de dispută între Casa Albă şi Departamentul american al Apărării

Situaţia din Mali, motiv de dispută între Casa Albă şi Departamentul american al Apărării

Situaţia din Mali, motiv de dispută între Casa Albă şi Departamentul american al Apărării
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
19 Ian 2013   •   12:22

Casa Albă şi Departamentul american al Apărării sunt în dezacord cu privire la linia de conduită ce trebuie adoptată în urma intervenţiei unor grupări islamiste în Mali şi a incursiunilor acestora în alte zone din Africa de Vest, scrie The Los Angeles Times în ediţia de vineri, relatează AFP.
   
Actualele evenimente din Mali şi Algeria vecină au creat o dezbatere puternică în cadrul administraţiei preşedintelui Obama care se întreabă dacă aceste elemente radicale prezintă un risc suficient de important pentru a antrena o reacţie militară, scrie ziarul, citând oficiali sub protecţia anonimatului.
   
Anumiţi oficiali de rang înalt din cadrul Pentagonului şi ofiţeri superiori avertizează că, în absenţa unor acţiuni mai angajate din partea Statelor Unite, Mali ar putea să devină un refugiu al extremiştilor, o situaţie comparabilă cu ceea ce era Afganistanul înaintea atacurilor teroriste de la 11 septembrie, scrie publicaţia americană.
   
Însă, în opinia a numeroşi consilieri de la Casa Albă, continuă ziarul, nu este clar dacă insurgenţii din Mali, în rândul cărora se află şi membri Al-Qaida în Magrebul Islamic (AQMI), pot să reprezinte un pericol la adresa Statelor Unite.
   
Ei se tem că vor fi antrenaţi într-un conflict complicat împotriva unui inamic dificil de detectat în Mali, în contextul în care forţele americane sunt pe cale să se retragă din Afganistan, continuă The Los Angeles Times.
   
"Nimeni, aici, nu se îndoieşte de ameninţarea pe care o reprezintă AQMI pe plan regional", scrie publicaţia, citând un oficial din cadrul administraţiei. "Întrebarea pe care este necesar să ne-o punem cu toţii este ce tip de ameninţare reprezintă AQMI pentru teritoriul Statelor Unite. Răspunsul, până acum, este niciuna", apreciază sursa citată.

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close