Antena 3 CNN Externe Soarta Greciei va fi DECISĂ azi. Ce a cerut Angela Merkel

Soarta Greciei va fi DECISĂ azi. Ce a cerut Angela Merkel

Soarta Greciei va fi DECISĂ azi. Ce a cerut Angela Merkel
Sursa foto: Foto: Agerpres
12 Iul 2015   •   09:00

Astăzi, la Bruxelles are loc summitul Consiliului European, în care cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene decid dacă Grecia va mai rămâne în zona Euro. Întâlnirea miniştrilor de finanţe din Zona Euro s-a încheiat aseară, târziu în noapte, fără nicio concluzie în privinţa planului de reforme prezentat de Atena. Preşedintele Eurogrupului a spus că discuţiile vor fi reluate în această dimineaţă şi că situaţia este în continuare foarte dificilă.

După nouă ore de discuţii, Miniştrii de finanţe din Eurogrup nu au reuşit să ajungă la o concluzie, în privinţa planului de reforme prezentat de Grecia.

O sugestie germană ca Grecia să părăsească zona euro pentru o perioadă de cel puţin cinci ani a fost coordonată cu cancelarul Angela Merkel, scriu Deutsche Presse-Agentur, precum şi The Guardian. Şeful de Cabinet al premierului elen a negat însă această informaţie. Pe de altă parte, ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung scrie că propunerea a fost inclusă într-un document de poziţie pregătit de către Ministerul Finanţelor de la Berlin, care a fost transmis şi altor state din zona euro care consideră inadecvat planul de reforme al Greciei.

Peste zece state din zona euro se află printre sceptici, în timp ce Franţa şi alte câteva state susţin Grecia, a spus sursa citată. Din zona monedei unice fac parte, în total, 19 state.

×
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close