Antena 3 CNN Externe Soldatul american, eliberat după 5 ani de captivitate printre talibani, e în stare de ŞOC

Soldatul american, eliberat după 5 ani de captivitate printre talibani, e în stare de ŞOC

Soldatul american, eliberat după 5 ani de captivitate printre talibani, e în stare de ŞOC
de O.P.    |    02 Iun 2014   •   06:00

Soldatul american, eliberat după ce a fost ţinut în captivitate cinci ani de talibanii din Afganistan, se pregăteşte să ajungă acasă. În oraşul său natal se pun la punct ultimele detalii pentru o primire regească. Deocamdată, soldatul se află la un spital din Germania, în stare avansată de şoc.

Mama soldatului nu a reuşit, încă, să vorbească cu el, deşi au trecut câteva zile de la eliberarea sa.

Bărbatul, în vârstă de 28 de ani,  are probleme în a vorbi în limba lui maternă.

Statele Unite ale Americii au eliberat cinci deţinuţi talibani de la închisoare Guantanamo, în schimbul soldatului american, iar asta a stârnit dezbateri ample peste Ocean.

În acest timp, oraşul natal al soldatului s-a pregătit deja pentru întoarcerea lui. Localnicii au pus poze cu el în numeroase locuri publice, alături de baloane şi funde galbene, întocmai ca pentru o petrecere.


×
Subiecte în articol: talibani
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close