Antena 3 CNN Externe SOLUŢIA oferită de RUSIA: "Transnistria să fie redată Rusiei, Bucovina şi Basarabia, României"

SOLUŢIA oferită de RUSIA: "Transnistria să fie redată Rusiei, Bucovina şi Basarabia, României"

SOLUŢIA oferită de RUSIA: "Transnistria să fie redată Rusiei, Bucovina şi Basarabia, României"
de O.P.    |    18 Mar 2014   •   13:30

Politicianul rus Vladimir Jirinovski și-a exprimat opiniile vizavi de conflictul dintre vestul și estul Ucrainei în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune al Federației Ruse, scrie moldova.org.

În cadrul emisiunii, acesta a menționat că singura soluție pentru ca Ucraina să “se liniștească” este cedarea teritoriilor străine pe care le-a obținut aceasta de la Polonia, Ungaria și România.

“Aceste două părți ale Ucrainei, de Est și de Vest, sunt total incompatibile. Nu poate niciun fel de internaționalism să ajute în acestă situație. Vestul Ucrainei, care face acum cea mai mare gălăgie, am fost nevoiți să-l luăm de la Polonia pentru ca armata hitleristă să rămână cât mai departe. Transcarpatia am luat-o de la unguri din același motiv. Iar Bucovina și Basarabia am luat-o în 1939. Dacă nu era Hitler, nu atingeam aceste pământuri”, spune politicianul.

Jirinovski spune că dacă teritoriile din vestul Ucrainei ar fi întoarse, centrul ar fi mai “cuminte”. “Ce propun eu? Să ia Polonia regiunea care îi aparține, Ungaria să ia Transcarpatia, mai ales că majoritatea locuitorilor de acolo vorbesc limba maghiară. În Basarabia și Bucovina majoritatea locuitorilor sunt vorbitori de română. România visează demult să le ia înapoi. Sunt trei țări membre NATO. Transnistria – să revină la noi, e pământ rusesc. Doar atunci Ucraina se va liniști”, a adăugat acesta.

×
Subiecte în articol: conflict crimeea Proteste Ucraina
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close