Antena 3 CNN Externe Soluție post-Brexit: Gibraltar vrea să intre în spațiul Schengen

Soluție post-Brexit: Gibraltar vrea să intre în spațiul Schengen

Gibraltar ar urma să facă parte din spațiul Schengen non-EU, alături de state precum Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein, dacă Uniunea Europeană vă accepta propunerea Spaniei și a Regatului Unit.

Soluție post-Brexit: Gibraltar vrea să intre în spațiul Schengen
de Georgiana Adam    |    08 Feb 2021   •   12:05

Marea Britanie și Spania au ajuns la un acord temporar cu privire la Gibraltar și vor solicita Uniunii Europene ca această înțelegere să fie transformat într-un tratat oficial. Astfel, probleme care puteau să apară după Brexit, se pare că se vor disipa, deși negocierile au fost dure și răspunsul final a venit cu numai câteva ore înainte de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Deși 96% dintre locuitorii Gibraltarului au votat să nu părăsească Uniunea Europeană, statul a fost afectat de rezultatul votului general. Acordul supranumit „Gibraltar Exit” a fost semnat în data de 31 decembrie 2020. Spaniolii și britanicii au căzut de acord să mențină, cel puțin pentru moment, circulația liberă între Gibraltar și La Línea de la Concepción. Prin urmare, accesul va fi posibil fără controlul de pașaport, pentru cel puțin următorii patru ani, dar încă nu se știe dacă paza de coastă a Spaniei va trebui să-și extindă operațiunea sau nu.

Nu toate aspectele acordului au fost puse la punct

Cu toate acestea, situația nu este în totalitate clară în ceea ce privește cele două tabere, care par să se contrazică în acest moment.

Ministrul de Externe spaniol, a declarat că: „Trebuie să existe o prezență spaniolă acolo pentru a îndeplini sarcinile minime de control Schengen”, deoarece „Schengen este un set de reguli, proceduri și instrumente, inclusiv baza de date la care doar Spania are acces. Gibraltar și Marea Britanie nu au,” a spus González Laya.

Fabian Picardo, Primul ministru al Gibraltarului, a lăsat însă să se înțeleagă contrariul, spunând că „conform Acordului de Revelion, numai Gibraltar va decide cine intră în Gibraltar”. Chiar și așa, González Laya a afirmat că guvernul spaniol va face toate eforturile pentru a asigura o circulație fluidă la granița dintre cele două state, până când Marea Britanie și Uniunea Europeană vor ajunge la un acord oficial, lucru care ar putea să dureze aproximativ 6 luni.

Toți cetățenii țărilor din spațiul Schengen vor putea intra în Gibraltar având numai cartea de identitate, însă cetățenii britanici vor fi nevoiți să aibă un pașaport valabil pentru a putea trece granița, întrucât Regatul Unit nu a făcut niciodată parte din Schengen.

Ce este Gibraltar

Gibraltar este un paradis fiscal, cu o suprafață de doar 6.7 kilometri pătrați. Acest important punct strategic din sudul Spaniei a fost cedat englezilor după războiul din 1713, însă între cele două națiuni au existat mereu tensiuni din cauza acestui subiect. Înainte de pandemie, Gibraltarul primea anual aproximativ 10 milioane de turiști, ale căror cheltuieli reprezentau aproximativ un sfert din economia locală.

Astăzi, este locul unde își au sediul numeroase companii de top din industria jocurilor de noroc, cum ar fi furnizorul de jocuri Playtech sau operatorul britanic Sportingbet; aproximativ 10% din numărul total al angajaților giganților din online gambling lucrează în Gibraltar. Pe lângă cei 32.000 de locuitori, alte aproximativ 15.000 persoane din Spania fac naveta zilnic pentru a lucra în „The Rock”.

Andrew Lyman, director executiv al diviziei de jocuri de noroc a Guvernului Gibraltar s-a declarat încântat de acordul la care au ajuns cele două țări: „Gibraltarul va rămâne atractiv pentru mediul de afaceri, rămânând în același timp o jurisdicție care vizează respectul internațional și suportul total din partea Regatului Unit. De asemenea, ne dorim să continuăm să clădim o relație apropiată cu Uniunea Europeană. Sunt foarte optimist cu privire la viitor,” a spus Lyman.

×
Parteneri
Cod galben de furtuni severe în România! Informare meteo de vreme rea
x close