Antena 3 CNN Externe Soţia unui fost ministru grec, acuzat de corupţie şi încarcerat, se află în greva foamei

Soţia unui fost ministru grec, acuzat de corupţie şi încarcerat, se află în greva foamei

Soţia unui fost ministru grec, acuzat de corupţie şi încarcerat, se află în greva foamei
Sursa foto: Foto: newscode.gr
01 Mai 2012   •   08:49

Soţia unui fost ministru grec acuzat de corupţie şi încarcerat a început o grevă a foamei pentru a obţine propria eliberare, a anunţat luni AFP.
   
Vicky Stamati (foto), cea de-a doua soţie a fostului ministru al Apărării Akis Tsochatzopoulos, în vârstă de 72 de ani, mama copilului lor în vârstă de cinci ani, şi-a început greva foamei sâmbătă în închisoarea Korydallos, din apropiere de Atena.
   
Tsochatzopoulos şi fiica sa Areti sunt, de asemenea, încarceraţi la Korydallos.
   
Avocatul lui Stamati a apreciat că aceasta ar trebui eliberată pentru a se ocupa de fiul ei.
   
Akis Tsochatzopoulos este acuzat că s-a folosit de funcţia de ministru al Apărării în perioada 1996-2001 pentru a primi mită prin intermediul unor companii offshore în schimbul unor contracte de cumpărare de sisteme antirachetă ruseşti şi submarine germane.
   
Mita s-a adăugat costului final plătit de statul grec şi a fost în valoare de câteva milioane de euro.
   
Mai mulţi ofiţeri ai Marinei şi funcţionari din cadrul Ministerului Apărării sunt acuzaţi în cazul submarinelor, într-un dosar judiciar separat.
   
Cu mita primită, Tsochatzopoulos şi membrii familiei sale au cumpărat proprietăţi somptuoase la Atena, potrivit acuzării. Cea ce-a doua sa soţie şi fiica lui sunt considerate complice în aceste afaceri imobiliare.
   
Membru fondator al partidului socialist Pasok, Tsochatzopoulos, un apropiat al fostului premier Andreas Papandreou, respinge toate acuzaţiile. Avocatul său subliniază că el nu poate fi judecat pentru abuzuri de putere care datează din urmă cu zece ani.
   
Potrivit unei comisii a Parlamentului grec, care a examinat anul trecut dosarul submarinelor cumpărate de la şantierul naval german HDW-Ferrostaal, acest grup este suspectat că a plătit între 72 şi 82 de milioane de euro unor oameni politici şi oficiali greci.
   

×
Subiecte în articol: sotie greva foamei coruptie
Parteneri
Vremea se schimbă radical în România: Zonele vizate de Cod Galben
x close