Antena 3 CNN Externe Stare de alertă într-un oraș din SUA. O mașină a intrat într-un grup de oameni - VIDEO

Stare de alertă într-un oraș din SUA. O mașină a intrat într-un grup de oameni - VIDEO

Stare de alertă într-un oraș din SUA. O mașină a intrat într-un grup de oameni - VIDEO
Sursa foto: Foto: captura Youtube
12 Aug 2017   •   23:27

 Autorităţile din domeniul securităţii din Charlottesville, statul american Virginia, au declarat sâmbătă starea de urgenţă locală după izbucnirea unor ciocniri între naţionalişti albi şi manifestanţi antirasişti la un miting privind înlăturarea unui monument în onoarea unui general din perioada războiului civil. 

Oficialităţile statului Virginia au declarat ilegală demonstraţia naţionaliştilor albi "Unite the Right" (Uniţi dreapta), după ce în urma violenţelor cel puţin două persoane au fost rănite. 

Naţionaliştii albi au organizat mai multe mitinguri pentru a-şi exprima protestul faţă de planurile edililor de a retrage o statuie a generalului confederat Robert E. Lee. 

Starea de urgenţă locală vizează două jurisdicţii din centrul Charlottesville, oraş universitar situat la circa 187 kilometri sud-vest de Washington. Autorităţile au avertizat cetăţenii să stea departe de cele două zone unde sunt strânşi militanţi din ambele tabere. 

Guvernatorul Terry McAuliffe a decretat la rândul său starea de urgenţă pentru a ajuta statul să controleze violenţele din Charlottesville. Potrivit CNN, forţele Gărzii Naţionale din statul Virginia au fost convocate. Decretarea stării de urgenţă locală permite autorităţilor să solicite resurse suplimentare în caz de necesitate, a scris pe Facebook departamentul de poliţie din Charlottesville. 

Autorităţile locale au decis recent înlăturarea statuii generalului Robert E Lee din Parcul Emancipării din Charlottesville, măsură primită deopotrivă cu aprecieri şi critici din partea cetăţenilor. Lee a condus armata confederată a statelor din sudul SUA în timpul războiului civil din secolul al XIX-lea. Opozanţii statuii spun că aceasta aminteşte de unele dintre cele mai negre capitole din istoria SUA când sclavia era legală şi rasismul constituia norma.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: alerta SUA masina oras razboi
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close