Antena 3 CNN Externe STARE DE URGENŢĂ într-un oraş din sudul Bulgariei, din cauza ninsorilor abundente

STARE DE URGENŢĂ într-un oraş din sudul Bulgariei, din cauza ninsorilor abundente

STARE DE URGENŢĂ într-un oraş din sudul Bulgariei, din cauza ninsorilor abundente
Sursa foto: Foto:bnews.bg
07 Mar 2015   •   20:50

Autorităţile din oraşul Rudozem, situat în regiunea Smolian, au decretat stare de urgenţă din cauza ninsorilor abundente care afectează sudul Bulgariei, relatează site-ul Novinite.com.
   
Cea mai mare parte a oraşului Smolian, o localitate importantă din sudul Bulgariei, a rămas fără electricitate de vineri seara, după ce ninsorile abundente au avariat reţeaua electrică.
   
Doar autovehiculele echipate cu lanţuri pot circula prin oraş şi în zona învecinată şi numai drumurile principale sunt deschise, cele secundare fiind blocate complet de ninsori.
  
De asemenea, vehiculele de marfă nu pot circula pe drumurile dintre oraşele Kardjali şi Haskovo.
   
Rudozem, un oraş mai mic din regiunea Smolian, a rămas de asemenea fără electricitate.
   
Mai multe accidente rutiere s-au înregistrat în regiune, însă nu au fost semnalate victime. Oficialii i-au avertizat pe şoferi să evite călătoriile în zonă şi să folosească doar drumurile principale.
   
În estul Bulgariei, portul Varna de la Marea Neagră a fost închis vineri noaptea din cauza rafalelor puternice de vânt.
   
Cinci nave NATO au ajuns sâmbătă la Varna pentru a participa la un exerciţiu comun cu nave din Bulgaria, România şi Turcia, dar majoritatea nu au putut ancora în port din cauza vântului puternic.
  

×
Subiecte în articol: Bulgaria stare de urgenta
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close