Statul Islamic a ajuns în Norvegia. Anunțul făcut de autorități

de G.S.    |    03 Aug 2016   •   17:18
Statul Islamic a ajuns în Norvegia. Anunțul făcut de autorități

Justiţia norvegiană a condamnat miercuri la şase şi şapte ani şi jumătate de închisoare doi jihadişti, unul de origine pakistaneză şi celălalt de origine cecenă, pentru că s-au alăturat grupării Stat Islamic (SI) în Siria, relatează AFP.

Adam Idrisovich Magomadov, rus de origine cecenă, 23 de ani, şi Hasan Ahmed, norvegian de origine pakistaneză, 46 de ani, au fost găsiţi vinovaţi de apartenenţă la SI şi de 'asociere în scopuri teroriste'.

Cei doi bărbaţi, care trăiau în sud-estul Norvegiei, au ajuns în Siria în august 2014, la mai mult de o lună de la proclamarea unui 'califat' de către organizaţia extremistă.

La faţa locului, ei au participat la programe de antrenament ale SI şi au depus jurământ de credinţă faţă de grupare.

Magomadov a primit o condamnare mai grea deoarece a rămas în Siria mai mult timp. Judecătorii au apreciat că acesta a participat probabil la lupte, a păstrat legături cu SI după revenirea sa în Norvegia şi intenţiona, precum celălalt acuzat, să revină în Siria.

Sursă: Agerpres
Parteneri
x close