Antena 3 CNN Externe Strauss-Kahn a demisionat de la şefia FMI: Sunt nevinovat. Vreau să protejez această instituţie

Strauss-Kahn a demisionat de la şefia FMI: Sunt nevinovat. Vreau să protejez această instituţie

Strauss-Kahn a demisionat de la şefia FMI: Sunt nevinovat. Vreau să protejez această instituţie
Sursa foto: Foto: AP/Agerpres
19 Mai 2011   •   08:14

Dominique Strauss Kahn şi-a anunţat demisia de la conducerea FMI.  Într-un comunicat oficial, citat de AFP, Strauss-Kahn respinge toate acuzaţiile care i s-au făcut în aceste zile, în scandalul de agresiune sexuală în care a fost implicat. În scrisoarea prin care îşi anunţă demisia, Strauss Kahn îşi motivează gestul prin dorinţa de a "proteja" Fondul Monetar de efectele acestui scandal. Dominique Strauss-Kahn va încerca din nou să obţină eliberarea pe cauţiune din partea tribunalului penal din Manhattan.

"Dominique Strauss-Kahn a informat astăzi consiliul de administraţie al Fondului Monetar Internaţional în legătură cu intenţia sa de a demisiona din funcţia de director general cu efect imediat",  se arată într-un comunicat remis de Fondul Monetar Internaţional.

Mai mult decât atât, instituţia a anexat şi scrisoarea în care Strauss-Kahn îşi motivează demisia. "Cu o infinită tristeţe mă simt constrâns, astăzi, să prezint consiliului de administraţie demisia mea din funcţia de director general al FMI"

"Ţin să spun că neg cu cea mai mare fermitate posibilă toate acuzaţiile care mi-au fost aduse. Vreau să protejez această instituţie pe care am servit-o cu onoare şi devotament, şi în special vreau să îmi consacru toată forţa, tot timpul şi toată energia pentru a-mi dovedi nevinovăţia", a adăugat el.

Interimatul este preluat de al doilea om din FMI, John Lipsky.

Directorul FMI a fost arestat sâmbătă seara pe aeroportul Kennedy din New York şi riscă peste 70 de ani de detenţie dacă va fi găsit vinovat de tentativă de viol.

 

CITEŞTE SCRISOAREA PRIN CARE DSK ŞI-A DAT DEMISIA:


 

×
Subiecte în articol: Dominique Strauss Kahn demisie FMI
Parteneri
Răsturnare de situaţie în ultimul sondaj CURS pentru PMB
x close