Antena 3 CNN Externe Studiu: Folosirea internetului te face mai deştept

Studiu: Folosirea internetului te face mai deştept

Studiu: Folosirea internetului te face mai deştept
Sursa foto: Internet Cafe
20 Feb 2010   •   15:48

Un studiu online, realizat pe 895 de utilizatori de internet şi experţi în domeniu, a dezvăluit faptul că peste trei sferturi dintre subiecţi consideră că internetul va face ca oamenii să fie mai inteligenţi în următorii 10 ani, potrivit informaţiilor publicate de Reuters.

Majoritatea respondenţilor au mai spus că internetul va contribui la îmbunătăţirea capacităţilor de a citi şi scrie până în 2020, se arată în studiul realizat de Centrul ?Viitorul Internetului?, din cadrul Universităţii Elon, Carolina de Nord, de Pew Internet şi Proiectul Viaţa Americană?.

?Trei dintre cei patru experţi au spus că folosirea internetului mareşte inteligenţa umană, în timp ce două treimi dintre aceştia au considerat că folosirea internetului a contribuit la îmbunătăţirea cititului, scrisului şi redării de informaţie?, a spus co-autoarea Janna Anderson, director al Centrului ?Viitorul Internetului?.

Totuşi 21% dintre subiecţi sunt de părere că internetul va avea efectul opus şi ar putea chiar să contribuie la scăderea coeficientului de inteligenţă în cazul celor care utilizează peste măsură internetul.
?Există încă mulţi oameni care critică impactul pe care îl au Google, Wikipedia şi alte instrumente online?, a mai spus Anderson

Studiul a adunat opinii ale oamenilor de ştiinţă, lideri din domeniul afacerilor, consultanţi, scriitori şi dezvoltatori tehnici, împreună cu cele ale utlizatorilor de internet. Dintre cei 895 de participanţi, 371 au fost catalogaţi drept experţi.

Chestiunea a fost semnalată şi într-un articol publicat în Atlantic Monthly de Nicholas Carr, intitulat: ?Ne face Google tâmpiţi??.

Carr sugera în articol că folosirea excesivă a internetului afecta capacitatea utilizatorilor de a se concentra şi de a gândi în profunzime.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: internet inteligenta Google
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close