Antena 3 CNN Externe Studiu. Sute de mii de femei au murit în 2013 din cauza complicaţiilor la sarcină şi naştere

Studiu. Sute de mii de femei au murit în 2013 din cauza complicaţiilor la sarcină şi naştere

Studiu. Sute de mii de femei au murit în 2013 din cauza complicaţiilor la sarcină şi naştere
Sursa foto: Foto: www.viasat1.com.gh
06 Mai 2014   •   21:01
Un studiu realizat de ONU şi OMS arată că aproape 290.000 de femei au murit în 2013, la nivel mondial, din cauza complicaţiilor la sarcină şi naştere. Cea mai frecventă cauză de mortalitate a fost faptul că mama suferea de boli precum diabet, SIDA, malarie şi obezitate.

Numărul femeilor care au murit în 2013 din cauza complicaţiilor la sarcină şi naştere a fost cu 45 la sută mai mic decât în 1990, când se înregistrau 523.000 astfel de decese. În 2013, au fost 210 decese materne la 100.000 de copii născuţi, în timp ce în urmă cu 25 de ani se înregistrau 380 de decese materne la suta de mii de naşteri.

"Treizeci şi trei de decese materne pe oră sunt cu 33 prea multe", a spus Tim Evans, director la Banca Mondială pe probleme de sănătate, nutriţie şi populaţie, adăugând că trebuie documentat fiecare din aceste evenimente tragice pentru a-i fi determinată cauza şi a fi luate urgent măsuri.

Un alt studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, publicat marţi în The Lancet Global Health, aduce noi informaţii privind cauzele morţii în rândul acestor femei.

Conform analizei OMS, 28 la sută din aceste decese sunt cauzate de probleme medicale preexistente, precum diabet, HIV, malarie şi obezitate, al căror impact asupra sănătăţii poate fi sporit de sarcină.

Decesele din aceste cauze sunt aproape la fel de des întâlnite ca cele determinate de sângerări masive în timpul şi după naştere, întâlnite în 27 la sută din cazuri.

În alte 14 la sută din cazuri moartea mamei a fost cauzată de hipertensiune indusă de sarcină, în 11 la sută din cazuri - de infecţii, în 9 la sută din cazuri - de blocaj în timpul travaliului şi alte cauze directe, în 8 la sută din cazuri - de complicaţii de la avort şi în 3 la sută din cazuri - de formarea de cheaguri de sânge.

11 ţări care aveau niveluri ridicate de mortalitate maternă în 1990 - România, alături de Bhutan, Cambodgia, Capul Verde, Guineea Ecuatorială, Eritreea, Laos, Maldive, Nepal, Rwanda şi Timorul de Est - au atins obiectivul de reducere a fenomenului cu 75 la sută din 1990 până în 2015.

În Somalia şi Ciad, ţările cu cel mai mare risc, femeile au şanse de 1 la 18 şi respectiv 1 la 15 să moară în timpul sarcinii sau naşterii.

×
Subiecte în articol: nastere
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close