Antena 3 CNN Externe SUA. 100 de zile de greva foamei la Guantanamo Bay

SUA. 100 de zile de greva foamei la Guantanamo Bay

SUA. 100 de zile de greva foamei la Guantanamo Bay
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
18 Mai 2013   •   17:28
În cea de-a 100 zi a unei greve a foamei fără precedent, vineri, la Guantanamo Bay (Cuba), aproximativ 370.000 de persoane au reclamat închiderea controversatului centru militar de detenţie, într-o petiţie depusă la Casa Albă, potrivit organizatorilor, relatează AFP, conform Mediafax.
În timp ce, la sute de kilometri distanţă de Washington, numărul deţinuţilor hrăniţi cu forţa a atins un maximum înregistrat în istoria grevelor foamei la Guantanamo, activişti purtând combinezoane de culoarea portocalie şi cagule negre s-au aliniat în faţa gardului Casei Albe pentru a livra acelaşi mesaj, şi anume "Închideţi Guantanamo".
"Imoral, ilegal, ineficient", proclama un mesaj scris pe o banderolă neagră.
"Anii de detenţie fără inculpare şi fără proces au creat un sentiment de disperare în rândul celor de la Guantanamo, dintre care peste 100 s-au alăturat grevei foamei", a declarat Richard Killmer, directorul Campaniei religioase naţionale împotriva torturii, în cursul mitingului, organizat la apelul Amnesty International (AI) şi altor organizaţii de apărarea drepturilor omului.
Colonelul Morris Davis, un fost procuror militar la Guantanamo, a înmânat la Casa Albă lista cu numele celor 370.000 de semnatari ai unei petiţii pe care a lansat-o şi care îl îndeamnă pe Barack Obama "Eliberaţi-i, trimiteţi-i acasă sau judecaţi-i!".
Pe o marionetă reprezentându-l pe Obama, activiştii au scris declaraţii ale preşedintelui american. "Cred că este crucial pentru noi să înţelegem că Guantanamo nu este necesar pentru a menţine America în securitate" sau "Guantanamo costă scump, ne pătează reputaţia internaţională", se arată în aceste mesaje.
În Cuba, 102 dintre cei 166 de deţinuţi se aflau vineri în greva foamei, unii începând de la 6 februarie, iar 30 dintre ei erau alimentaţi cu ajutorul unor sonde, potrivit autorităţilor închisorii.
Numărul deţinuţilor hrăniţi cu forţa a atins astfel cel mai ridicat nivel după cel din 2005, când la cea mai importantă grevă a foamei la Guantanamo au participat 142 de deţinuţi din totalul de 575, dintre care 30 au fost alimentaţi cu ajutorul unor sonde, a precizat pentru AFP locotenent-colonelul Samuel House.
Un singur deţinut era spitalizat vineri, fără ca viaţa acestuia să fie în pericol. Până la şase deţinuţi au fost spitalizaţi în ultimele săptămâni, a adăugat purtătorul de cuvânt.
 

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close