Antena 3 CNN Externe SUA: Aproape 2.000 de e-mailuri ale lui Hillary Clinton, făcute PUBLICE

SUA: Aproape 2.000 de e-mailuri ale lui Hillary Clinton, făcute PUBLICE

SUA: Aproape 2.000 de e-mailuri ale lui Hillary Clinton, făcute PUBLICE
Sursa foto: Foto: Agerpres/Xinhua
de M.Z.    |    01 Iul 2015   •   09:22
Circa 2.000 de e-mailuri trimise sau primite de Hillary Clinton în 2009, când era secretar de stat american, au fost publicate marți pe internet de Departamentul de Stat al SUA, acesta fiind al doilea lot publicat în baza unui ordin judecătoresc, informează AFP, potrivit Agerpres.
 
Cele 1.925 de mesaje, din care au fost eliminate orice informații sensibile sau confidențiale, datează din perioada martie-decembrie 2009, primele luni în care Hillary Clinton s-a aflat la conducerea diplomației americane în cadrul administrației Obama.
 
Mesajele vor fi examinate riguros de adversarii candidatului democrat la Casa Albă, în căutarea unor mesaje incriminatoare sau jenante.
 
E-malurile lui Hillary Clinton se află în centrul unei controverse politice, după ce aceasta a recunoscut, în martie, că a utilizat exclusiv un cont de e-mail privat pentru probleme guvernamentale în perioada în care a deținut funcția de secretar de stat al SUA (2009-2013).
 
Un judecător a ordonat în luna mai Departamentului de Stat să înceapă imediat publicarea acestor e-mailuri, treptat și nu într-o singură tranșă, așa cum prevăzuse acesta pentru ianuarie 2016. Hillary Clinton ceruse și ea fostei sale administrații să acționeze cât mai rapid posibil.
 
Din această cantitate uriașă de mesaje, sute privesc situația din Libia în 2011 și 2012, și mai ales atacul armat din 11 septembrie 2012 asupra consulatului american de la Benghazi, în care și-au pierdut viața ambasadorul Christopher Stevens și trei agenți americani.

×
Subiecte în articol: Hillary Clinton mesaje
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close