SUA au fost detronate din fruntea clasamentului obezităţii: Mexic, noul lider

de M.T.    |    12 Iul 2013   •   10:16
SUA au fost detronate din fruntea clasamentului obezităţii: Mexic, noul lider

Statele Unite ale Americii au fost detronate din fruntea clasamentului cu privire la rata obezităţii, arată un raport ONU.

Tot mai mulţi obezi au fost înregistraţi în ultimii ani în Mexic, ţară care ajunge anul acesta pe prima poziţie în top. Autorităţile medicale din Mexic sunt de părere că obezitate a devenit o problemă de securitate naţională.

Potrivit raportului ONU, unul din trei adulţi mexicani este obez, adică 32,8% din populaţie, cu un procent mai mult faţă de Statele Unite.

„Putem spune că a devenit o problemă de securitate naţională. Alertă epidemiologică şi securitate naţională. Ne aflăm la un punct fără întoarcere. Ori rezolvăm problema, ori pierdem întreaga ţară”, avertizează Abelardo Avila, cercetător la Institutul Naţional pentru Stiinţă Medicală şi Nutriţie.

Autorităţile din Mexic susţin că, în acest moment, peste 70% dintre adulţii din Mexic sunt supraponderali, în timp ce această rată se plasează în jurul a 35 de procente în cazul copiilor.

Vinovat de această creştere îngrijorătoare a obezităţii este stilul de viaţă nesănătos.

„Principala cauză este deteriorarea obieceiurilor sănătoase. Consumul mare de sucuri... Suntem ţara cu cel mai mare consum de sucuri din lume. 173 de litri pe persoană anual”, explică Alejandro Calvillo, directorul Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor.

Obezitatea este o problemă tot mai îngrijorătoare nu doar în Mexic, ci şi la nivel mondial.

Din 1980 şi până acum, rata obezităţii în lume s-a dublat. În 2008, peste 1,4 miliarde de adulţi din toate colţurile lumii erau supraponderali, iar 500 de milioane dintre aceştia erau obezi.

x close