Antena 3 CNN Externe Statele Unite, lovite de o furtună de proporţii istorice. Cel puţin 19 persoane au murit

Statele Unite, lovite de o furtună de proporţii istorice. Cel puţin 19 persoane au murit

Statele Unite, lovite de o furtună de proporţii istorice. Cel puţin 19 persoane au murit
Sursa foto: Foto: pixabay.com
24 Ian 2016   •   10:19
UPDATE. Conform Reuters, bilanţul deceselor a crescut la 19. Furtuna Jonas este a doua cea mai puternică furtună din istoria New Yorkului. Un strat de zăpadă de 68 de centimetri s-a depus pe străzile din metropolă.

---

Furtuna Jonas a paralizat sâmbătă oraşul New York, unde circulaţia a fost interzisă, în timp ce aeroporturile, podurile, tunelurile, liniile feroviare şi o parte a metroului au fost închise, transmite Agerpres.
 
De asemenea, bilanţul victimelor a crescut la 15 morţi, conform AFP. 
 
După ce s-a abătut asupra New Yorkului în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, furtuna de zăpadă s-a dovedit a avea o intensitate mai puternică decât era așteptat.
 
Previziunile serviciului național de meteorologie (NWS) anunță un start de zăpadă între 50 și 63 de centimetri la New York, față de 30 până la 45 de centimetri până în prezent.
 
"Va fi probabil una dintre cele mai puternice furtuni de zăpadă din istoria orașului", a afirmat primarul New Yorkului, Bill de Blasio.
 

×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close