SUA, într-o scrisoare adresată ONU: Uciderea generalului Soleimani a fost un act de legitimă apărare

de A.M.P    |    09 Ian 2020   •   14:36
SUA, într-o scrisoare adresată ONU: Uciderea generalului Soleimani a fost un act de legitimă apărare foto: Agerpres

Statele Unite au susţinut la ONU că uciderea generalului iranian Qassem Soleimani, săptămâna trecută, a fost un act de legitimă apărare şi au avertizat că dacă este necesar vor lua şi alte măsuri în Orientul Mijlociu pentru a proteja personalul şi interesele americane.

Într-o scrisoare către Consiliul de Securitate al ONU, citată de Reuters, ambasadoarea americană Kelly Craft arată că SUA sunt "gata să înceapă fără condiţii prealabile negocieri serioase cu Iranul, cu scopul de a evita periclitarea în continuare a păcii şi securităţii mondiale sau escaladarea de către regimul iranian".

Reprezentanta Statelor Unite susţine că uciderea lui Soleimani la Bagdad, vinerea trecută, a fost justificată conform Articolului 51 din Carta Naţiunilor Unite, iar Washingtonul este gata "să întreprindă şi alte acţiuni în regiune, conform necesităţilor".

Conform articolului menţionat, ţările trebuie să raporteze "imediat" Consiliului de Securitate orice măsuri luate pentru exercitarea dreptului la autoapărare. SUA au invocat articolul 51 pentru a justifica intervenţia în Siria împotriva Statului Islamic, în 2014.

Craft afirmă, în scrisoarea obţinută de Reuters, că loviturile aeriene americane din Irak şi Siria, pe 29 decembrie, împotriva unei grupări sprijinite de Iran, au constituit o reacţie la escaladarea unor atacuri armate din partea Republicii Islamice Iran şi a miliţiilor susţinute de Iran împotriva forţelor şi intereselor SUA în Orientul Mijlociu.

Ambasadoarea a explicat că obiectivul Washingtonului a fost să descurajeze noi atacuri directe sau prin interpuşi din partea Teheranului şi să reducă posibilităţile Iranului de a lansa atacuri.

Iranul a reacţionat la uciderea lui Soleimani lansând rachete asupra unor baze militare din Irak, unde se aflau militari americani. Teheranul a invocat la rândul său articolul 51, tot printr-o scrisoare trimisă miercuri Consiliului de Securitate. Surse diplomatice de la ONU susţin că scrisoarea din partea Iranului a precedat-o pe cea din partea SUA.

Ambasadorul iranian Majid Takht Ravanchi a arătat că Teheranul "nu doreşte escaladarea sau războiul" după ce a acţionat în legitimă apărare, prin acţiuni militare "limitate şi proporţionale" împotriva unei baze americane din Irak. Operaţiunea a fost "precisă şi îndreptată împotriva unor obiective militare, de aceea nu a produs daune colaterale civililor şi bunurilor acestora din zonă". Diplomatul a adăugat că Iranul respectă pe deplin suveranitatea Irakului.

Miercuri, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, anunţase că niciun american nu a fost ucis sau rănit de riposta iraniană.

În aceeaşi zi, Ravanchi a transmis Consiliului de Securitate al ONU că Iranul "avertizează serios" asupra "aventurismului militar", rămânând totodată hotărât să îşi apere şi pe viitor, "conform legislaţiei internaţionale aplicabile", "poporul, suveranitatea, unitatea şi integritatea teritorială împotriva oricărei agresiuni".

Sursă: Agerpres
Parteneri
x close