Antena 3 CNN Externe SUA: Plan uriaş de salvare, fără egal în istorie. Pieţele, la maximul ultimilor zece ani

SUA: Plan uriaş de salvare, fără egal în istorie. Pieţele, la maximul ultimilor zece ani

Un plan amplu de salvare a fost pus la punct de republicanii și democrații din Statele Unite. Valoarea acestuia este de 2 trilioane de dolari. Este cea mai mare sumă aruncată până acum în joc de congresul SUA.

SUA: Plan uriaş de salvare, fără egal în istorie. Pieţele, la maximul ultimilor zece ani
Sursa foto: pixabay.com
25 Mar 2020   •   09:34

Indicii bursieri din Asia au consemnat o creştere substanţială, după ce liderii politici de la Washington au căzut de acord asupra unui pachet de măsuri în valoare de 2 trilioane de dolari, menit să atenueze impactul pandemiei asupra economiei.

Marţi, indicii bursieri de pe Wall Street au înregistrat cea mai bună evoluţie din ultimii zece ani, iar pieţele din Asia au urmat această evoluţie.

Indicele Topix al Bursei din Japonia a crescut miercuri cu 5,8 procente, în timp ce Kopsi, indicele pieţei sud-coreene a consemnat o creştere cu 4%.

CSI 300, indicele bursier din China a înregistrat un plus de 2,2%, în timp ce Hang Seng, indicele pieţei de capital din Hong Kong, a crescut cu 2,3%.

La închiderea şedinţei de tranzacţionare, indicele S&P/ASX 200 al pieţei de capital din Australia înregistra o creştere cu 5,5%, înainte ca liderii politici din SUA să ajungă la o înţelegere.

Investitorii de pe piaţa de capital îşi pun mari speranţe în intervenţiile fără precedent anunţate de guvernanţi, pe întreg mapamondul.

Senatorii republicani şi democraţi au declarat, marţi seara, că au căzut de acord asupra celui mai amplu plan de salvare din istoria SUA.

Imediat după anunţarea înţelegerii, indicele S&P500 a consemnat o creştere cu 9,4%, cea mai mare din 2008 încoace.

Robert Carnell, analist şef în cadrul ING pentru zona Asia-Pacific, a declarat că evoluţia din această săptămână poate fi „înşelătoare”, în condiţiile în care pieţele de pe întreg mapamondul se confruntă cu mari provocări, scrie Mediafax. 

×
Subiecte în articol: SUA plan
Parteneri
Daniel Baciu, mesaj pentru toți pensionarii români
x close