Antena 3 CNN Externe SUA şi China se angajează să coopereze pe probleme economice, politice şi de mediu

SUA şi China se angajează să coopereze pe probleme economice, politice şi de mediu

SUA şi China se angajează să coopereze pe probleme economice, politice şi de mediu
Sursa foto: dolar yuan
29 Iul 2009   •   05:03

Statele Unite şi China au abordat două teme grele- valuta şi schimbarea climaterică- în discuţiile dintre cele două state. În prima rundă a Dialogului Strategic şi Economic, cele două puteri economice au semnat un memorandum ce promite o cooperare mai mare în abordarea schimbării climaterice, energie şi mediu, deşi documentul nu a fost făcut public.
Cele două state "au atins şi tema? ratei de schimb dintre yuan şi dolar, dar nu s-a intrat în detalii, după cum arăta şeful Băncii Chinei Zhou Xiaochuan.
Statele Unite au cerut public Chinei să permită monedei sale să crească mai repede, în timp ce Beijing avertiza contra căderii dolarului prea mult.

"Ca un stat important în emiterea de valută în lume, SUA ar trebui să echilibreze mai bine şi să controleze impactul livrării de dolar în economia internă şi mondială?, arăta vicepremierul.
Statele Unite ar vrea un yuan mai puternic pentru a profita de dezechilibrul comercial, dar China rămâne dependentă de sectorul de export.
Discuţiile formale dintre cele două state s-au desfăşurat aproape în totalitate în spatele uşilor închise.

SUA este cel mai mare client pentru exporturile Chinei, iar Beijing este cel mai mare creditor al SUA, deţinând obligaţiuni de Trezorerie de 802 miliarde dolari, la 31 mai. În plus, Washington are nevoie de China să cumpere în continuare datoria americană pentru a finanţa un deficit bugetar estimat la 1,8 trilioane de dolari în acest an.

China şi alţi investitori globali privesc cu teamă la eforturile SUA de a redresa economia, apreciind că inflaţia va creşte imens dacă Washington aşteaptă prea mult să oprească programele de împrumut şi cheltuieli în valoare de trilioane de dolari.

Secretarul american al Trezoreriei Timothy Geithner declara după discuţii că SUA şi China rămân fidele luptei contra protecţionismului şi au un interes comun în a asigura un comerţ deschis şi bazat pe reguli.

Geithner a subliniat că China a fost de acord să crească consumul intern, iar SUA să înăsprească regulile financiare pentru a preveni o altă criză financiară.
În acelaşi timp secretarul american de stat Hillary Clinton a purtat discuţii separate pe teme nucleare, în urma cărora arăta că cele două state au un scop comun în a împiedica Iranul să devină stat nuclear.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: criza economica deficit bugetar
Parteneri
Românii pentru care se reduce vârsta de pensionare
x close