Antena 3 CNN Externe SUA şi Filipine lansează manevre vaste de antrenament în Marea Chinei. Peste 6.000 de militari au fost mobilizaţi

SUA şi Filipine lansează manevre vaste de antrenament în Marea Chinei. Peste 6.000 de militari au fost mobilizaţi

SUA şi Filipine lansează manevre vaste de antrenament în Marea Chinei. Peste 6.000 de militari au fost mobilizaţi
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
de S.T.    |    05 Mai 2014   •   10:17

Statele Unite şi Filipinele au lansat luni manevre vaste de antrenament, după câteva zile de la vizita în această ţară insulară a lui Barack Obama, în cursul căreia preşedintele american a reafirmat susţinerea faţă de acest aliat în faţa ambiţiilor teritoriale ale Chinei, relatează AFP.

Cele zece zile de exerciţii vizează să răspundă provocărilor lansate de către vecini "agresivi" ai Manilei, a justificat ministrul filipinez de Externe Albert del Rosario, fără să numească China.

"Tensiunile în regiunea Asia-Pacific s-au intensificat în ultimii ani, din cauza revendicărilor expansioniste maritime şi teritoriale", a subliniat el.

Numite "Balikatan" (Umăr la umăr), exerciţiile americano-filipineze mobilizează peste 6.000 de militari.

Statele Unite, care au transformat Asia în prioritatea lor geostrategică, au vizat din nou Beijingul, semnând săptămâna trecută un acord de apărare consolidată cu Manila, care permite o prezenţă sporită a unor militari şi unor materiale americane în Filipine.

×
Subiecte în articol: SUA filipine Barack Obama
Parteneri
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă
x close