Antena 3 CNN Externe SUA au aprobat vânzarea de arme către Israel în valoare de 735 de milioane de dolari, în ciuda conflictelor din Fâşia Gaza

SUA au aprobat vânzarea de arme către Israel în valoare de 735 de milioane de dolari, în ciuda conflictelor din Fâşia Gaza

Administraţia Biden a aprobat exporturi de armament în valoare de 735 de milioane de dolari în Israel, ignorând criticile apărute în după bombardamentele acestei țări asupra zonei palestiniene Fâşia Gaza.

SUA au aprobat vânzarea de arme către Israel în valoare de 735 de milioane de dolari, în ciuda conflictelor din Fâşia Gaza
Sursa foto: Hepta
de Alexandra Ionescu    |    18 Mai 2021   •   10:22

La începutul lunii mai, chiar înainte de izbucnirea confruntărilor militare între armata israeliană şi grupurile islamiste, Congresul a înaintat iniţiativa de vânzare de armament către Israel, tranzacţie aprobată de administraţia Joe Biden la finalul săptămânii trecute.

Decizia Washingtonului vizează exporturi de muniţie pentru atacuri de mare precizie.

Iniţiativa de vânzare a armamentului în Israel a fost transmisă Congresului SUA pe 5 mai, înainte cu câteva zile de izbucnirea confruntărilor militare între armata israeliană şi grupurile islamiste din Fâşia Gaza, potrivit Reuters.

Congresul american nu intenţionează să blocheze exporturile de armament către Israel, un partener strategic al Statelor Unite

Totuşi, unii membri ai Congresului au exprimat obiecţii privind vânzarea de armament în Israel în contextul bombardamentelor masive efectuate de armata israeliană asupra Fâşiei Gaza.

"Distrugerile din Fâşia Gaza sunt şocante. Trebuie să cerem un armistiţiu cu efect imediat. Uciderea palestinienilor şi israelienilor trebuie să înceteze.

Trebuie să examinăm strict asistenţa militară de aproape patru miliarde de dolari acordată Israelului. Este ilegal ca Statele Unite să susţină încălcările drepturilor omului", a avertizat senatorul democrat Bernie Sanders.

Administraţia președintelui american a anunţat că menţine angajamentele pentru apărarea Israelului, dar a îndemnat atât Guvernul israelian, cât şi grupurile islamiste palestiniene să înceteze confruntările şi să evite victimele civile.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a declarat luni seară că îl va suna din nou pe premierul în exerciţiu al Israelului, Benjamin Netanyahu, pentru a discuta despre conflictul cu grupurile islamiste din Fâşia Gaza.

"Voi vorbi cu premierul israelian peste circa o oră ", a declarat Joseph Biden, răspunzând la o întrebare privind eforturile internaţionale de oprire a confruntărilor militare între armata israeliană şi grupurile islamiste palestiniene Hamas şi Jihadul Islamic.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a acuzat luni pe omologul său american Joe Biden că are „mâinile pătate cu sânge” din cauza sprijinului acordat Israelului

„Scrieţi istorie cu mâinile pătate cu sânge în acest incident ce constituie un atac grav, disproporţionat asupra Gazei, care duce la martiriul a sute de mii de oameni”, a declarat Recep Erdogan după o şedinţă a cabinetului, făcând referire la liderul de la Casa Albă. „M-aţi obligat să spun acest lucru”, a adăugat Recep Erdogan.

"Teritoriile palestiniene sunt victime ale persecuţiilor, suferinţelor şi vărsării de sânge, la fel ca în multe alte regiuni care au pierdut pacea odată cu sfârşitul imperiului otoman. Şi voi susţineţi acest lucru", a mai spus Erdogan.

Grupul pentru drepturile omului, Amnesty, a condamnat planurile SUA de a vinde armelor în valoare de 735 milioane de dolari către Israel în mijlocul ultimului conflict cu grupuri armate palestiniene, afirmând că aprobarea subminează angajamentul SUA de a respecta drepturile omului în întreaga lume.

„Prin furnizarea de arme care ar putea fi folosite pentru comiterea crimelor de război, guvernul SUA își asumă riscul de a alimenta noi atacuri împotriva civililor și de a vedea mai mulți oameni uciși sau răniți de armele SUA”, a declarat Philippe Nassif, directorul de advocacy al Amnesty International SUA pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord, a declarat într-o declarație în care îi cerea lui Biden să reconsidere decizia.

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, şi-a exprimat luni, în timpul unei convorbiri telefonice cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, "solidaritatea" cu Israelul, transmiţând totodată dorinţa sa ca ostilităţile "să înceteze cât mai repede posibil".

"Cancelarul a condamnat din nou în mod ferm continuarea tirurilor de rachete dinspre Gaza asupra Israelului şi l-a asigurat pe premierul israelian de solidaritatea guvernului german. Ea a reafirmat dreptul Israelului de a se apăra împotriva acestor atacuri", a declarat pe Twitter purtătorul de cuvânt al cancelariei germane, Steffen Seibert.

"Dat fiind numărul de civili care şi-au pierdut viaţa din cele două tabere, cancelarul federal şi-a exprimat speranţa că ostilităţile vor înceta cât mai repede posibil", a adăugat el.

Numărul victimelor raidurilor aeriene israeliene asupra teritoriului palestinian Fâşia Gaza a ajuns luni la cel puţin 198 de morţi şi peste 1.300 de răniţi.

Până acum, grupurile islamiste palestiniene au lansat peste 3.000 de rachete spre Israel în ultimele opt zile, bilanţul fiind de peste 300 de răniţi și 10 morţi.

×
Subiecte în articol: Israel palestina conflict razboi armament
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close