Faimosul model suedez de abordare a pandemiei de COVID a eşuat. O recunoaşte însuşi regele

de Adrian Iclozan    |    17 Dec 2020   •   19:30
Faimosul model suedez de abordare a pandemiei de COVID a eşuat. O recunoaşte însuşi regele Hepta

Strategia naţională suedeză de combatere a pandemiei de coronavirus, invocată foarte des ca exemplu în disputele referitoare la restricţii, a eşuat, iar anul 2020 a fost unul groaznic pentru ţară. Concluzia îi aparţine regelui Carl al XVI-lea Gustaf, care şi-a prezentat opinia într-un program televizat.

"Cred că am eşuat. Avem un mare număr de morţi  şi asta e groaznic", a spus regele. Această ţară, notorie pentru numărul relativ redus de infectări în primul val pandemic, a ajuns să înregistreze 350.000 de infectări şi aproape 8.000 de decese, la o populaţie totală de aproximativ 10 milioane de persoane.

"Recent, a devenit evident că (virusul) s-a insinuat tot mai aproape. Nu e ceea ce dorim", a continuat regele, exprimându-şi compasiunea faţă de cei care n-au putut să-şi ia rămas bun de la membrii de familie răpuşi de infecţia cu coronavirus.

Modelul suedez de abordare a pandemiei se bazează pe recomandări de igienă şi distanţare fizică, nu pe restricţii, aşa cum se întâmplă în majoritatea ţărilor de pe continentul european.

Nu există sancţiuni pentru nerespectarea recomandărilor iar autorităţile nu au impus până în prezent o carantinare totală. Există, totuşi, interdicţia oficială a adunărilor de peste 8 persoane, măsură care are efect asupra concertelor, competiţiilor sportive şi demonstraţiilor.

Suedia: autorităţile dispun trecerea la şcoala on-line în urma creşterii cazurilor de COVID

Astfel, până în prezent, purtarea măştii nu este obligatorie iar barurile şi restaurantele au rămas deschise.

Totuşi, autorităţile au cerut, săptămâna aceasta, şcolilor să treacă la învăţământul la distanţă pentru elevii cu vârste între 13 şi 15 ani "cât mai curând posibil".

Decizia a fost luată în contextul creşterii cazurilor de infecţii cu coronavirus. O altă decizie, adoptată la nivel naţional pe 7 decembrie, impune şcoala la distanţă pentru elevii cu vârste peste 16 ani.

Suedia: peste 90% din victimele COVID au vârste de 70+ ani

În plus, noi recomandări valabile la nivel naţional au înlocuit, de luni, recomandările de la nivel regional.

Cetăţenilor li se recomandă să se întâlnească în grupuri de maximum 8 persoane, preferabil în exterior, şi să evite călătoriile cu trenul sau cu autobuzul.

Conform informaţiilor din surse guvernamentale, peste 90% dintre decesele contabilizate în Suedia din cauza coronaviruslui s-au înregistrat la persoanele cu vârste egale sau mai mari de 70 de ani.

Parteneri
x close