Antena 3 CNN Externe SUPERTAIFUNUL Usagi a lăsat Hong Kong-ul PARALIZAT

SUPERTAIFUNUL Usagi a lăsat Hong Kong-ul PARALIZAT

SUPERTAIFUNUL Usagi a lăsat Hong Kong-ul PARALIZAT
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
22 Sep 2013   •   15:52
Traficul maritim şi aerian din Hong Kong era paralizat, duminică, în apropierea "supertaifunului" Usagi, cea mai puternică furtună tropicală a anului, relatează AFP, conform Mediafax.
După ce a traversat, sâmbătă, Taiwanul şi Filipinele, unde a provocat cel puţin doi morţi, furtuna, însoţită de ploi torenţiale şi rafale puternice de vânt, se îndrepta către Hong Kong, precum şi înspre provinciile Chinei meridionale.
Potrivit Observatorului din Hong Kong, care a emis o a doua alertă de nivelul cinci, taifunul ar urma să perturbe puternic transporturile. Însoţită de o hulă puternică, furtuna riscă să provoace inundaţii în zonele joase ale oraşului. 
Pe aeroportul Chek Lap Kok, ghişeele companiilor aeriene au fost asediate de pasagerii exasperaţi să îşi modifice rezervările, după ce grupul Cathay Pacific a anunţat anularea tuturor zborurilor începând cu ora 18.00 (13.00 ora României), duminică.
Numeroase alte companii aeriene au urmat exemplul Cathay, doar câteva avioane aterizând sau decolând după ora 18.00. Zborurile dinspre numeroase oraşe, în special Londra, Sydney şi Chicago, au fost anulate şi mii de persoane riscă să rămână blocate la Hong Kong.
Operatorii din portul de mărfuri din Hong Kong, unul dintre cele mai active din lume, şi-au încetat activitatea încă de sâmbătă seara, blocând numeroase petroliere gigantice în canalele de acces, în apropiere de malul mării. 
Centrul financiar al Teritoriului este bine protejat de taifunuri, graţie normelor stricte de construcţie, iar Hong Kong nu înregistrează morţi decât rar, în urma furtunilor tropicale. 
Dar Observatorul a avertizat împotriva oricărei imprudenţe, amintind că Usagi este pe punctul de a deveni cea mai puternică furtună care afectează Hong Kong din 1979, când taifunul Hope a provocat circa 12 morţi şi 260 de răniţi. 
La ora 16.00 (11.00 ora României), duminică, Usagi (care înseamnă "iepure" în japoneză) se afla la aproximativ 240 de kilometri est de Hong Kong şi urma să ajungă pe uscat în următoarele ore, cu rafale de 165 kilometri pe oră. 
Observatorul nu exclude nici o alertă de nivelul opt, ce ar antrena oprirea tuturor transporturilor publice duminică seara.
Centrul meteorologic naţional din China a emis o "alertă roşie" - cel mai înalt nivel - anticipând rafale de vânt violente şi ploi abundente.
Duminică este o zi normală de lucru în China, dar în oraşul Xiamen, pe coasta provinciei meridionale Fujian, autorităţile au închis şcolile şi au suspendat serviciile de feribot către Taiwan ca măsură de preacuţie. 
 

×
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close